Ilinca Vandici şi Teo Trandafir îşi dau intâlnire cu publicul în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, de la 08:00, la Kanal D

Zilnic, timp de doua ore, de luni până vineri, telespectatorii vor intra într-o atmosferă unde plăcerea dialogului este la loc de cinste. Fie că aduce în prim-plan subiecte fierbinţi din showbiz sau teme sociale intense, emisiunea prezentată de Ilinca Vandici şi Teo Trandafir rămâne spaţiul perfect în care orice topic, oricât de complex sau de simplu pare la prima vedere, poate fi pus sub lupă.  Noul sezon vine cu o perspectivă proaspătă şi autentică asupra vieţii de zi cu zi.

Nu există subiecte interzise, orice se întâmplă şi este de interes general poate deveni temă pentru noi. Iar eu şi Ilinca, doar ne ştiţi!, tocăm conştiincios tot ceea ce avem la masa discuţiei. Şi începem de dimineaţa, de la ora 08:00! ”, a spus Teo Trandafir.

 “Nouă ne plac întâlnirile relaxate între prieteni, întâlniri la care putem discuta şi lucruri serioase, dar la care şi râdem mult. Ca şi până acum, vom avea şi invitaţi alături de noi, specialişti care să ne ajute în clarificarea unor subiecte mai complicate. Va invităm să ne fiţi alături, din 9 septembrie, la Kanal D”, a spus Ilinca Vandici.