Din 5 octombrie, Andreea Mantea revine in fata telespectatorilor cu un reality show surprinzator, “Trairi alaturi de Andreea Mantea”, prin intermediul caruia cei din fata micilor ecrane pot deveni partasi la emotiile, intamplarile pe care aceasta le traieste zi de zi.
Fie ca se afla acasa, alaturi de membri ai familiei si prieteni, sau este angrenata in diverse situatii de viata, activitati profesionale sau de relaxare, indragita vedeta va oferi cu generozitatea-i caracteristica adevarate portii de viata fanilor sai atat de numerosi.
Emotiile iubitei prezentatoare TV sunt uriase, pentru ca, dupa o vacanta bine meritata, asteapta cu nerabdare intalnirea cu publicul din intreaga tara. Bucuria este coplesitoare si datorita faptului ca in multe dintre situatiile expuse telespectatorilor se va afla si micutul David, fiul vedetei, in varsta de 5 ani.
“Nu intamplator acest reality imi poarta numele, pentru ca el va contine, intr-o mare masura, viata mea, asa cum este ea, cu bune si cu rele, cu bucurii, dar si cu poticneli, suparari. Pentru ca asa e viata, cu de toate. Ii invit pe telespectatori sa traiasca alaturi de mine intamplari frumoase, pline de emotie, sa cunoasca povesti de viata ale unor oameni minunati pe care ii voi intalni in calatoriile mele. Intotdeauna am fost sincera, foarte deschisa cu cei care ma urmaresc, iar acum cu totii ma vor putea cunoaste si mai bine, in intimitatea familiei mele, alaturi de cei pe care ii iubesc enorm. David este cel mai important om din viata mea, centrul universului meu, asa ca il veti vedea alaturi de mine foarte des, pe parcursul reality show-ului. Abia astept ca, din 5 octombrie, in fiecare luni, sa ne <intalnim> pe Kanal D!”, a spus Andreea Mantea.
De la intamplari cotidiente obisnuite din viata vedetei Kanal D, activitati casnice, ritualuri de frumusete, discutii de toate zilele cu micutul David si pana la calatorii in locuri extraordinare si intalniri memorabile cu oameni cu povesti emotionante, de toate acestea vor avea parte telespectatorii Kanal D urmarind reality-show-ul “Trairi alaturi de Andreea Mantea”.