În Gala de duminică, 28 mai, în Casa iubirii, Bianca, Marinel și Patrick au ajuns în pragul eliminării! Cei trei concurenți au avut parte de una dintre cele mai tensionate și emoționante Gale de până acum. Iată cine a părăsit emisiunea!
Emoții în Casa iubirii! O nouă eliminare a avut loc. Iată cine a părăsit emisiunea
Emoțiile și suspansul au atins cote maxime în cadrul ediției de duminică, 28 mai, a emisiunii Casa iubirii. Andreea Mantea a anunțat cine părăsește emisiunea.
"Gală incendiară! Trei concurenți intrați în această casă, încă de la începutul sezonului. Toți trei sunt aici în față. Doi își doresc să plece acasă, unul nu.
Primul care merge înapoi, la locul lui, într-o ordine aleatorie sau nu, este Patrick.", a spus Andreea Mantea.
Andreea Mantea a anunțat că dintre cei trei concurenți care se află în pragul eliminării, Patrick este salvat.
Astfel, au mai rămas Bianca și Marinel, care au așteptat cu sufletele la gură și cu emoții anunțul făcut de frumoasa prezentatoare."Nu știu cum să vă explic. Nu știu cum și de câte ori trebuie să vă zic, nu îmi place să mint. Vreau să mă știu un om curat, iar minciunea este lucru de care îmi este cel mai urât. Nu îmi place să mint, nu am de ce să mint, nu mă interesează.
Da, aveți dreptul să faceți strategii, este alegerea voastră, este dorința voastră, este dreptul vostru. Repet, trebuie să vă și asumați până la capăt aceste voturi, pentru că nu este așa cum considerați voi.
În această Gală, Gala din 28 mai, părăsește Casa iubirii dintre Bianca și Marinel, Marinel!", a adăugat Andreea Mantea.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Dorința arzătoare a lui Marinel s-a îndeplinit. El este cel care părăsește Casa iubirii. Iată ce a declarat concurentul înainte să părăsească emisiunea.
"În ultima perioadă s-a văzut că nu mă simt prea bine. Chiar am nevoie de multă liniște. Chiar m-am gândit acum, când plec acasă cred că o să mă detașez de tot. Vreau să mă relaxez și să mă gândesc la mine, pentru că am deviat puțin de la mine și m-am axat mai mult pe altceva. Sper să fie mai ok și o să-mi fie mai ok. În ultima perioadă nu îmi mai găseam locul. Nu am reușit să mă deschid și asta îmi pare cel mai rău", a declarat Marinel.
Citește și: “Casa iubirii” a poziționat Kanal D pe primul loc în preferințele publicului Comercial si din intreaga tara