Gala de duminică a show-ului matrimonial, Casa iubirii, a fost marcat de multe tensiuni și emoții deoarece unul dintre concurenți a părăsit emisiunea. După multe evenimente neplăcute și acuzații care au planat asupra lui, Albert a părăsit Casa iubirii cu tristețe deoarece speră că își va întâlni jumătatea și nu s-a gândit nicio clipă că s-ar putea ajunge că lucrurile să degenereze în cazul lui și al Nataliei.
Cine a părăsit Casa iubirii dintre Maria și Albert?
După ce au făcut nominalizări, trei concurenți au fost propuși spre eliminare în această duminică. Astfel, potrivit voturilor, Maria, Kinga și Albert au așteptat cu mari emoții să afle decizia în cazul lor. După câteva minute de suspans, Andreea Mantea a anunțat că prima concurentă salvată de voturile publicului, în această săptămână, care va rămâne în Casa iubirii, este Kinga, spre marea ei bucurie.
Iar bătălia finală s-a dat între Maria și Albert, însă doar unul dintre ei a putut să se salveze și să își continue parcursul în Casa iubirii. Bulversată de faptul că a fost din nou nominalizată și a ajuns iar în pericol de eliminare, Maria a izbucnit în lacrimi în timp ce își aștepta verdictul, în vreme ce Albert părea destul de resemnat indiferent de decizia finală.
În cele din urmă, Andreea Mantea a anunță că cea care a fost salvată de voturile publicului este Maria care va reveni printre ceilalți concurenți, iar Albert a părăsit Casa iubirii, spre marea lui dezamăgire deoarece și-ar fi dorit să își găsească jumătatea în cadrul show-ului matrimonial. În același timp, tânărul a mărturisit că a rămas cu un gust amar după experiență nefastă trăită din cauza Nataliei, care a lansat acuzații nefondate asupra lui.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
La scurt timp după ce a părăsit emisiunea Casa iubirii, Albert a publicat pe contul lui de socializare un scurt clip video în care le-a împărtășit fanilor lui, că a lipsit o perioada din mediul virtual pentru că și-a dorit să își găsească perechea în emisiunea matrimonială în
"Ce emoții am că n-am mai făcut un story de când eram mic! În ultima perioada am fost destul de absent pentru că mi s-au întâmplat niște lucruri pe care nu le credeam posibile în 2022! Dar aste este lumea în care trăim! Lumea este din ce în ce mai falsă! Lumea este din ce în ce mai disperată după a face rău celuilalt! N-am nicio problema dacă tu vrei să te ridici prin mijloacele tale, dar nu răni pe ceilalți! Eu sunt bine! Va pup toți! Sper și că și voi sunteți bine! Mă duc un pic să înot! Să fac sport! Va pup! Aveți grijă!", a spus Albert, după ce a părăsit emisiunea.