Energia regenerabilă - află beneficiile pe care le poate aduce companiei tale

Autor: Diana Tilă

Dacă nu ai luat în considerare până acum utilizarea unor surse de energie regenerabilă, atunci a venit momentul să o faci. Tot mai multe companii, dar și persoane fizice, apelează la surse de energie verde, atât pentru avantajele practice, cât și pentru efectul pozitiv pe termen lung asupra mediului. Descoperă și tu cum te poate ajuta o astfel de schimbare în ceea ce privește bunul mers al organizației pe care o conduci.

Iată de ce să alegi surse de energie regenerabilă pentru compania ta

Cel mai important motiv pentru care să iei această decizie este reducerea efectelor negative ale activității comerciale sau industriale asupra mediului. Poți contribui astfel la combaterea schimbărilor climatice și la prevenirea problemelor de sănătate publică asociate cu utilizarea combustibililor fosili. Optarea pentru energia regenerabilă poate fi unul dintre modurile în care demonstrezi limitarea efectelor activității pe care compania ta o are asupra mediului înconjurător.

„Legislația UE privind promovarea surselor regenerabile a evoluat semnificativ în ultimii 15 ani. În 2009, liderii UE au stabilit obiectivul ca, până în 2020, 20 % din consumul de energie al UE să provină din surse regenerabile de energie. În 2018, s-a stabilit obiectivul ca, până în 2030, 32 % din consumul de energie al UE să provină din surse regenerabile de energie. În iulie 2021, având în vedere noile ambiții ale UE în materie de climă, colegiuitorii au primit propunerea de a revizui obiectivul la 40 % până în 2030. În prezent au loc dezbateri privind cadrul de politici viitor pentru perioada de după 2030.”

În cazul în care doresti sa eviti consecințele negative neintenționate și pentru a obține cel mai de dorit amestec de beneficii de mediu, sociale și economice, echipa Stratos te poate ajuta in identificarea nevoilor companiei tale.  

Ana Sandu, inginer de mediu la Stratos.ro, îți poate oferi soluții privind diversele cerințe ce trebuie îndeplinite în acest sens și totodată, la obținerea actelor de reglementare, precum aviz, acord si autorizatia de mediu - printre atribuțiile sale se numără întocmirea studiilor de mediu, obținerea documentelor de reglementare și asigurarea serviciilor de mediu pentru diverși clienți. Datorită competențelor obținute în urma studiilor realizate la Facultatea de Ingineria și Protecția Mediului în Industrie, dar și datorită abilităților organizatorice și capacității de a identifica soluții rapide și eficiente, Ana Sandu este expertul potrivit pentru compania ta.

Spre deosebire de sursele clasice de energie, cele regenerabile îți vor aduce costuri reduse în ceea ce privește facturile. De exemplu, după ce investești într-un sistem de panouri solare, prețul plătit va fi unul mult mai mic. Economisești astfel resurse financiare ce pot fi reinvestite în alte zone ale dezvoltării companiei.

Prețurile energiei se modifică în timp și uneori pot fluctua brusc. Modificările cantității de combustibil disponibil, cererea de energie electrică și costurile de generare, distribuție și transmitere a energiei electrice au influență asupra prețului energiei. Dacă o afacere deține propriile resurse de generare, atunci nu trebuie să-și facă griji atât de mult cu privire la potențialele fluctuații ale prețurilor. Acest lucru îți va permite să prognozezi costurile cu mai multă certitudine.

Nu în ultimul rând, utilizarea surselor regenerabile poate ajuta, de asemenea, indirect, companiile să-și îmbunătățească performanța și să obțină mai multe venituri. Clienții doresc din ce în ce mai mult să cumpere de la companii responsabile din punct de vedere ecologic, iar unii parteneri și investitori pot fi interesați doar de firme care îndeplinesc anumite criterii de durabilitate. Investiția în surse regenerabile demonstrează, de asemenea, investitorilor că o companie este orientată spre viitor. 

Așadar, trecerea la surse regenerabile te poate ajuta nu numai din punct de vedere financiar, ci te poate sprijini să crești încrederea investitorilor, poate sprijini evaluările companiei și poate îmbunătăți reputația unei companii în rândul consumatorilor.

Sursa foto: Unsplash.com

Referințe: europarl.europa.eu