Numărul incendiilor de vegetație din România aproape s-a dublat, comparativ cu anul precedent. Luna august a fost una deosebit de intensă, cu aproximativ 4.000 de focare raportate, mai mult de jumătate din totalul incendiilor din 2023.
Focul a amenințat casele oamenilor, în Târgu Jiu
Unul dintre cele mai grave incidente recente s-a produs în Târgu Jiu, unde un incendiu de vegetație a fost la un pas să cuprindă locuințele dintr-un cartier.
„Haide, haide!” „Dacă aveți găleți cu apă, dați-ne găleți cu apă, ca să mai cărăm și noi apă cu gălețile” /„Am stat lângă contorul de gaze, m-am gândit că se ajunge la gaze.
De la începutul anului, în România au fost înregistrate aproape 16.600 de incendii de vegetație. Cele mai mari pagube au fost raportate în județele: Bihor, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Vâlcea. Cifrele arată o tendință ascendentă alarmantă, cu o creștere de aproape două ori mai mare decât în 2023. Această explozie a numărului de incendii reflectă o problemă majoră legată de schimbările climatice, dar și de neglijența umană.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea
Ce factori duc la izbucnirea unui incendiu de vegetație
Incendiile de vegetație din România sunt provocate atât de factori naturali, cât și de activitățile umane. Seceta prelungită din ultimele luni a creat condițiile perfecte pentru izbucnirea și propagarea rapidă a incendiilor. La acestea se adaugă vânturile puternice care contribuie la răspândirea flăcărilor. Totuși, factorii naturali nu sunt singurii vinovați. Neatenția, arderile necontrolate și lipsa unei gestionări eficiente a terenurilor și pădurilor joacă, de asemenea, un rol semnificativ în apariția focarelor.
Incendiile de vegetație nu afectează doar flora și fauna, ci și locuințele și viețile oamenilor. Fiecare incendiu lasă în urmă hectare întregi de teren pârjolit, soluri degradate și emisii de dioxid de carbon care contribuie la încălzirea globală. Comunitățile din zonele afectate sunt nevoite să facă față distrugerii proprietăților, pierderilor financiare și, în cazuri mai grave, evacuărilor.
În județul Gorj, de exemplu, în doar o singură zi, 100 de hectare de teren au fost mistuite de flăcări, iar focul s-au apropiat periculos de casele oamenilor. Acest lucru subliniază cât de rapid și imprevizibil se pot dezvolta aceste incendii.
„Au ars două autovehicule dezafectate, care erau depozitate în prelungirea curții unui cetățean, o anexă în care erau depozitate furaje pentru animale, iar intervenția a fost una foarte dificilă, pentru că propagarea incendiului s-a făcut cu o foarte mare repeziciune din cauza vântului”, a transmis Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj.
Sursă foto: Facebook IGSU- Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania