,,Era piele şi os, acoperită de muşte. O alta plângea şi cerea apă". 7 minori și adulți au fost găsiți în subsolul unui nou azil al groazei, în Mureș

Author: Diana Ghita

A fost descoperit un nou azil al groazei, în Mureș

Sursa: freepik.com

Joi, 27 iulie, un nou azil al groazei a ieșit la iveală în județul Mureș. Aici au fost găsite 7 personae, printre care și copii. Aceștia erau ascunși și ținuți în condiții precare, în subsolul centrului.

În urmă cu doar o zi de la descoperirea tulburătoare, autoritățile verificaseră centrul, însă acestea au susținut faptul că nu ar fi găsit nimic ieșit din comun.

Citește și: Ce s-a întâmplat cu fata gravidă în vârstă de 15 ani, la doar o zi după ce Piedone a stârnit un scandal public din cauza condiției ei

În ce condiții au fost găsiți adulții și copiii

În acte, azilul găzduia 23 de adulți, întreținuți din banii statului. Însă, au fost descoperiți încă alte 7 persoane bolnave în beciul clădirii, unde se afla spălătoria. Acestea dormeau pe paturi improvizate, saltele murdare de sânge, urină și fecale, înconjurați de moloz. De asemenea, pereții subsolului erau îmbâcsiți, iar în geamuri era pus celofan. Majoritatea nu puteau să se miște sau să vorbească și, pe lângă faptul că aveau dizabilități, aceștia se aflau într-o stare gravă de malnutriție.

,,Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazați în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcție, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilități grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele, care nu se puteau apăra și nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale”, a mărturisit Centrul de Resurse Juridice, joi seară, printr-un comunicat de presă.

Reprezentanții ONG-ului au descoperit victimele în Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’ Min, aflat în localitatea Bărdești, din județul Mureș. Aceștia veniseră într-o vizită neanunțată, și, încă de la intrare, reprezentanții au suspectat că azilul ar fi unul problematic, deoarece: ,,Poarta era închisă cu un lanţ gros şi cu un lacăt.

Am solicitat deschiderea porţii. Ne-a fost permis accesul în interior", susține Georgiana Pascu- reprezentantă a Centrului de Resurse Juridice.

În prima fază, au fost găsiți circa 20 de pacienți ținuți în condiții corespunzătoare, care păreau să fie bine îngrijiți. Însă, când reprezentanții ONG-ului au pătruns în beciul clădirii, au găsit, ascunse după o perdea de plastic, persoanele neajutorate și aflate în agonie.

„Persoanele acestea zăceau pur şi simplu pe saltele murdare de urină, fecale, sânge, iar o tânără se afla într-o stare gravă de malnutriţie. Era piele şi os şi era acoperită de muşte. O alta plângea şi cerea apă", a dezvăluit Georgiana Pascu- Centrului de Resurse Juridice.

Ulterior, în urma unui apel la numărul de urgență 112, la fața locului au intervenit polițiști, dar și o ambulanță care i-a transportat pe acești pacienți la spital.

Pacienții cu dizabilități erau ținuți în condiții inumane
[Sursa: freepik.com]

Citește și: O bătrână de 80 de ani a fost agresată fizic până și-a dat ultima suflare. Aceasta a fost găsită fără viață în casa ei

Descoperirile șocante nu au luat sfârșit 

,,A fost solicitată o ambulanţă, aceştia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, au fost anunţaţi şi reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, pentru luarea măsurilor legale din competenţă”

Însă, până echipajele s-au prezentat la respectivul centru, a mai fost identificată o persoană cazată în subsolul instituției: ,,Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului”, se mai relevă în comunicatul CRJ.

La scurt timp, după aproximativ 4 ore, au mai fost găsite încă două persoane într-o stare de sănătate gravă. Acestea au fost descoperite într-o încăpere fără clanță din spatele bucătăriei, dedicată depozitării materialelor de construcții. Echipa venită în inspecție a identificat această cameră la sugestia unui rezident, dar și pentru că nu găsiseră toate persoanele.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

”Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 m2, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi. Am solicitat din nou serviciul de ambulanţă pentru aceste 2 persoane”, a mai transmis CRJ.

Acest caz a fost înaintat unității de Parchet competente.

Citește și: Afacerea cu muribunzi! Scandalul azilelor transformate în lagăre înfioară o țară întreagă! În spatele acestei rușini naționale se ascund oameni suspuși, dornici să se îmbogățească din chinurile și suferințele celor care au rămas singuri pe lume

Marcel Ciolacu și ministrul Muncii nu ezită să comenteze această situație

În urma controlului desfășurat de ONG, premierul a solicitat ca instituțiile statului să intervină prioritar în acest caz.

„Ca urmare a informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului în cazul unor abuzuri şi violenţe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu'Min, din judeţul Mureş. Conform informaţiilor primite, victimele erau ţinute închise şi supuse unor acte de violenţă, necesitând de urgenţă intervenţii medicale”, conform mesajului publicat de Marcel Ciolacu, joi, pe Facebook.

Totodată, șeful Executivului susține că situațiile de acest fel nu trebuie trecute cu vederea: „Toleranţă zero în astfel de situaţii!”.

De asemenea, el susține că va verifica dacă victimele vor beneficia de un tratament corespunzător, urmărind îndeaproape evoluția evenimentelor. Nu în ultimul rând, el subliniază că vinovații vor fi pedepsiți.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu este de aceeași părere cu premierul.

„Situaţia de la Mureş este intolerabilă! Aşa cum a cerut şi premierul Marcel Ciolacu, vinovaţii trebuie să răspundă! Solicit urgent Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor de această situaţie revoltătoare”, a transmis Simona Bucura-Oprescu, joi pe Facebook.

Totodată, ea mai aduce în vedere faptul că a dispus „Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) retragerea licenţei în cazul Asociaţiei «Re-Min», centrul «Căsuţa Lu’ Min» din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti”.

Citește și: Veste bună pentru milioane de pensionari! Din octombrie, aceștia vor încasa mai mulți bani. Despre ce sume este vorba