Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat vineri, 1 iulie 2022, lista beneficiarilor care vor primi suma de 5000 de euro, reprezentând ajutor de stat în cadrul proiectului „Microgranturi în domeniul agroalimentar„.
Citeste si: Este oficial: Alocațiile pentru copii, majorate la 950 de lei. Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial
Microgranturi în domeniul agroalimentar de 5000 de euro
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat etapa de semnare a contractelor de acordare a ajutorului de stat în cadrul Măsurii 1 „ Microgranturi în domeniul agroalimentar ” din cadrul schemei de ajutor de stat, instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 61 din 06 mai 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar, cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Astfel, până la termenul limită, din cei 10.000 de aplicanți calificați în conformitate cu prevederile art.8, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49.440.000 euro. Diferența este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunțarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită), se arată în comunicatul emis de APIA vineri, 1 iulie 2022.
Lista cu beneficiarii acestei etape se regăsește pe site-ul APIA www.apia.org.ro .
Beneficiarii microgranturilor în domeniul agroalimentar
Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
a) microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
b) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;
Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MADR, în parteneriat cu APIA, după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare.
Fondurile alocate prin microgrant se recuperează dacă se constată că beneficiarul nu s-a încadrat în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția fondurilor alocate către PFA/ÎI/ÎF.
Microgranturi 5000 euro: Condiții de acordare
Microgranturile în valoare de 5000 de euro reprezentând ajutor de stat în cadrul proiectului „Microgranturi în domeniul agroalimentar„ se acordă beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin 3 luni calendaristice înainte de data de 31 decembrie 2019;
b) au obținut o cifră de afaceri/venituri de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data de 31 decembrie 2019, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la art. 5 alin. (1) lit. a), care au fost înființați în anul 2019, cu o cifră de afaceri mai mică de 5.000 euro, pentru care plafonul minim al cifrei de afaceri se calculează prin înmulțirea numărului de luni întregi de activitate din anul 2019 cu suma de 415 euro, și a beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la art. 5 alin. (1) lit. b);
c) își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea măsurii de sprijin sub formă de microgrant.
Sursă: APIA