Măsura majorării alocațiilor de plasament la suma de 950 de lei a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare începând cu luna iulie 2022.
Astfel, fiecare copil pentru care s-a stabilit plasarea la o familie, la o persoană, sau la un asistent material va primi o alocație lunară în valoare de 950 de lei.
Alocația lunară de plasament a ajuns la 950 de lei
Alocația lunară de plasament a fost majorată la suma de 950 de lei, sumă pe care o va primi lunar, începând cu luna iulie 2022 fiecare copil pentru care s-a stabilit plasarea la o familie, la o persoană, sau la un asistent material.
Ordonanța OUG 95/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri, 29 iunie 2022.
Alocația de plasament este acordată, conform legii, pentru fiecare copil care a fost preluat în plasament de o familie, sau de o singură persoană, ori asistent material, ”într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela”.
Cine primește alocația de 950 de lei
În ceea ce privește beneficiarii alocației, suma de 950 de lei este încasată de asistentul maternal, de reprezentantul familiei, sau de tutorele legal care a luat în plasament copilul.
„Suma se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, sprijin pentru integrare socială, transport, condiții adecvate de locuit și pentru a acoperi cheltuieli de întreținere – încălzire, apă caldă, energie electrică”, se arată în
Ministrul Gabriela Firea a făcut anunțul
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse a anunțat majorarea alocației de plasament la suma de 950 de lei.
„ Copiii orfani și cei dați în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis și ne ținem de cuvânt! Din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de 5 ori!
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Ieri, a fost o zi importantă pentru mine și ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Au fost aprobate în ședința Guvernului României majorări ale sumelor, neschimbate de opt ani, pentru copiii aflați în grija statului.
Pentru cei 35.000 de copii aflați în grija asistenților maternali, a rudelor, a altor persoane sau în servicii rezidențiale private, majorăm alocația de plasament, cu aproximativ 50%. Astfel, aceasta va ajunge de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilități și de la 945 la 1425 lei/lunar pentru copilul cu dizabilități. Noua sumă a alocației de plasament se va acorda începând cu luna iulie 2022„
Citeste si: Este oficial: Alocațiile pentru copii, majorate la 950 de lei. Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial
Copiii care beneficiază de măsurile de protecție socială
Potrivit legii, categoriile de copii care beneficiază de măsurile de protecție socială sunt următoarele:
- copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, care beneficiază de consiliere judiciară dacă aceștia nu pot exercita, potrivit legii, autoritatea părintească, sau de tutelă specială, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela;
- copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora;
- copilul abuzat sau neglijat;
- copilul găsit sau copilul părăsit în unități sanitare;
Măsurile de protecție specială a copilului sunt
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgență;
c) supravegherea specializată.