Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare, cu 5,15%, a serviciilor cu 4,11% şi a mărfurilor nealimentare cu 3,44%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.
" Preţurile de consum în luna iulie 2019 comparativ cu luna iulie 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%.
În luna iulie faţă de luna precedentă, preţurile de consum au scăzut uşor, cu 0,2%, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 0,66%, mărfurile nealimentare cu 0,02% iar serviciile au fost mai scumpe cu 0,1%.
Guvernatorul Băncii naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat, săptămâna trecută, că banca centrală a păstrat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,4% pentru finalul anului viitor. BNR estima în mai 2019 o inflaţie de de 3,3% pentru decembrie 2020.
sursa: realitatea.net
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Citeste si: Ce s-a gasit pe stick-urile din casa lui Gheorghe Dinca
Citeste si: CEx PSD. Discuţii despre coaliţia de guvernare cu ALDE, după întâlnirea dintre Tăriceanu şi Ponta