Președinta Ungariei, Katalin Novak, a anunțat sâmbătă că își dă demisia, dar și că va renunța la mandatul de deputat și de cap de listă pentru Parlamentul European, după un val de controverse și proteste ce au luat amploare după ce aceasta a decis să grațieze un bărbat condamnat într-un dosar de abuz sexual asupra copiilor.
Președinta Ungariei, Katalin Novak, și-a dat demisia
Președinta Ungariei, Katalin Novak, și-a dat demisia după un val de controverse și proteste la adresa acesteia, după ce în luna aprilie a anului 2023 a decis să grațieze zeci de persoane, printre care se număra și un bărbat condamnat într-un dosar de abuz sexual asupra copiilor. Cel puțin 1.000 de persoane au protestat vineri în capitala țării, cerându-i demisia, iar partidele de opoziție din Ungaria au cerut ca ea să părăsească funcția după nici doi ani de la începerea mandatului.
„Am făcut o greșeală... Astăzi este ultima zi în care mă adresez dumneavoastră în calitate de președinte. Am luat decizia de a acorda grațierea în aprilie anul trecut, crezând că condamnatul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor pe care îi supraveghease. Am făcut o greșeală deoarece grațierea și lipsa de raționament au fost potrivite pentru a declanșa îndoieli cu privire la toleranța zero care se aplică pedofiliei”, a adăugat Katalin Novak, într-un discurs difuzat la televiziunea de stat, potrivit aljazeera.com.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Katalin Novak a anunțat demisia și prin intermediul unui videoclip postat pe pagina de Facebook, spunând prin intermediul acestuia că își va asuma responsabilitatea politică pentru aprobarea grațierii și „se va retrage din viața publică, demisionând de la locul meu de membru al parlamentului și, de asemenea, de lider al listei Parlamentului European”.
Aceasta a cerut grațierea unui bărbat condamnat într-un dosar de abuz sexual asupra copiilor
În luna aprilie a anului 2023, Katalin Novak a decis să grațieze câteva zeci de persoane înainte de vizita lui Papa Francisc, iar potrivit documentelor judecătorești, un bărbat condamnat într-un dosar de abuz sexual asupra copiilor se număra printre acestea. Bărbatul pe care președinta Ungariei, Katalin Novak, a decis să îl grațieze era un fost director adjunct al unui cămin de copii, ce a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru complicitatea pe care a avut-o într-un dosar de abuz
Bărbatul pe care președinta Ungariei l-a grațiat l-a ajutat pe directorul căminului, ce a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru abuzarea sexuală a mai multor băieți minori în perioada 2004-2016, să pună presiune asupra victimelor pentru a renunța la acuzațiile împotriva directorului.