O persoană din trei visează să își construiască propria casă. Materializarea acestui vis începe întotdeauna cu proiectul casei visurilor noastre. Dar, poți proiecta o casă care să se potrivească stilului tău de viață, dacă ai toate coordonatele și specialiști de încredere pe care să te bazezi.
Cu toate acestea, nu mulți dintre noi transformăm acest vis în realitate. Finanțarea poate fi o barieră în calea construirii, la fel ca și disponibilitatea terenului sau găsirea echipei de constructori de încredere.
Dar, în prezent, nu trebuie să mai fie așa. Există o mulțime de variante pentru construirea unei case de la zero – de la metode moderne de construcție care pot reduce enorm timpul de construcție, până la opțiuni de construcție personalizată în care un dezvoltator se ocupă de întregul proces.
Suntem aici pentru a te ajuta să faci primii pași în călătoria mult așteptată, explicând etapele construirii unei case, de la pașii premergători, proiectul casei, până la procesul propriu-zis de construcție care se finalizează cu recepția lucrării.
Vrei să-ți construiești casa visurilor? În platforma Building Companion poți găsi echipe de construcții de încredere.
Etapele premergătoare construirii casei
Procesul de construire a unei case începe cu mult înainte ca fundația să fie turnată. Procesul de construcție poate fi pornit dacă mai întâi găsești terenul potrivit, dezvolți un plan bun și obții autorizațiile necesare.
Pentru a evita greșelile costisitoare în timpul procesului de construcție, documentează-te și începe cu pașii premergători. Aceste etape sunt la fel de importante ca pașii propriu-ziși de construcție a casei, așa că trebuie să le acorzi importanță.
➢ Alegerea terenului
Alegerea unui teren este primul pas concret pe care trebuie să-l faci pentru construirea unei case. Înainte de a încheia un contract de cumpărare a unui teren de casă ar trebui să verifici dacă este potrivit pentru ceea ce vrei să faci. În funcție de poziția lui, de vecinătăți și de geometrie, vei putea alege proiectul casei. Casa ta va costa mai mult sau mai puțin în funcție de deciziile pe care le vei lua în această etapă.
Dacă nu ai experiență în alegerea unui teren, poți cere sfatul unui specialist care să te îndrume către cea mai bună locație. Așa vei afla dacă este nevoie de lucrări suplimentare pentru a pregăti solul sau dacă acesta este potrivit pentru construcție și pentru asigurarea utilităților, precum alimentarea cu apă, canalizare sau energie electrică.
➢ Alegerea proiectului de casă
Alegerea unui proiect de casă poate fi complicată, deoarece poate conține erori dacă nu este realizat de un profesionist sau poate face ca investiția să fie considerabil mai mare față de bugetul disponibil. Proiectul casei pe care ți-o dorești va trebui să se încadreze în cerințele unui certificat de urbanism emis de autoritatea locală.
Poziționarea, utilitățile, deschiderea sunt doar câteva dintre constrângerile care țin de terenul casei. Alegerea unui arhitect cu experiență poate face diferența dintre un proiect de casă reușit și unul eșuat. De exemplu, sunt din ce în ce mai căutate, proiectele de casă eficientă energetic, datorită reducerii costurilor de utilizare și întreținere a casei.
➢ Obținerea autorizațiilor necesare pentru construire
Ești mai aproape de casa visurilor tale cu un pas. După ce ai stabilit conceptul final al construcției, poți să demarezi procedurile pentru obținerea autorizației de construcție.
Aceasta se obține de la Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei de unde aparține terenul.
Obținerea autorizației de construcție constă în: solicitarea certificatului de urbanism de la primărie, realizarea studiului geotehnic, întocmirea proiectului tehnic al construcției, obținerea avizelor și depunerea dosarului la primărie.
Aceasta va fi eliberată la 30 de zile după data înregistrării cererii și va trebui să achiți o taxă egală cu 0,5% din valoarea totală a investiției.
Etapele construirii unei case de la A la Z
Pe măsură ce treci de la casa visurilor tale la casa adevărată, asigură-te că ai găsit echipa potrivită care să pună în aplicare ideile de pe hârtie. Iată ulterior ce trebuie să urmărești în ceea ce înseamnă construirea unei case:
➢ Pregătirea șantierului de lucru
Pregătirea șantierului casei înseamnă o serie de activități care trebuie făcute înainte de a putea fi pusă fundația. În această etapă se curăță terenul, se evaluează topografia amplasamentului, se pregătește locul pentru plasarea materialelor etc.
➢ Turnarea fundației
Proiectul casei tale prinde contur odată cu excavarea și turnarea fundației. Succesul construirii unei case solide depinde foarte mult de felul în care se realizează fundația. Orice pas greșit în această etapă este foarte dificil și costisitor de modificat ulterior, după finalizarea construcției, așa că insistă să se acorde o atenție deosebită întregului proces, de la săparea șanțurilor până la turnarea plăcii de beton.
Ține cont că măsurătorile și serviciile de trasare făcute de un topometrist reprezintă cele mai eficiente și rapide metode de trasare a fundației.
➢ Construirea pereților și planșeelor dintre etaje
După ce fundația a fost turnată, următorul pas în construirea unei case este alegerea materialului. În general, casele din România sunt construite din BCA și cărămidă. Acestea sunt materiale durabile, care rezistă factorilor externi și temperaturilor de la noi din țară. Însă, se construiesc și pe structură metalică sau lemn.
Pereții casei se ridică numai după ce s-a realizat structura de rezistență. Aceasta este realizată din diverse elemente verticale (stâlpi) și orizontale (planșee și grinzi). Structura trebuie să facă față greutății întregii case, dar și diferitelor fenomene, precum cutremurele. Tocmai de aceea, după fundație, cel mai important element al structurii de rezistență este centura casei, elementul care face legătura între fundație și zidurile verticale.
Odată ce s-au construit pereții despărțitori, urmează turnarea planșeelor dintre etaje, dacă ai ales un proiect de casă cu etaj. Pentru realizarea corectă a acestei etape se vor urma următorii pași: cofrarea, armarea cu fier beton și turnarea propriu-zisă. După ce placa a fost turnată, este important ca aceasta să fie udată periodic pentru câteva zile, pentru a preveni apariția fisurilor. Se așteaptă o perioadă de câteva săptămâni, după care se continuă lucrările de construcție.
Nu uita să verifici mereu proiectul casei pentru a vedea unde trebuie să existe spațiile pentru ferestre și uși.
➢ Realizarea acoperișului
Acoperișul este unul din elementele importante ale unei case, deoarece îndeplinește mai multe roluri. În primul rând, trebuie să fie rezistent pentru a oferi protecție împotriva intemperiilor. De asemenea, trebuie să ofere protecție fonică, să dreneze apa acumulată în urma ploilor, iar în ultimii ani acoperișul servește ca bază pentru sursele de energie regenerabilă, precum panourile fotovoltaice.
Materialele care se folosesc pentru acoperiș pot fi de mai multe feluri. Cele mai des utilizate sunt țigla ceramică, șindrila bituminoasă, tabla, lemn de construcții sau chiar lemn stratificat. Forma pe care o poate avea acoperișul poate să varieze, în funcție de proiectul casei (structură, aspect, materiale utilizate etc).
➢ Instalarea sistemelor de încălzire și ventilație
Sistemele de încălzire și ventilație (HVAC) sunt instalate, de preferat, la construcția casei. În funcție de tipul de sistem HVAC pe care îl alegi, conductele vor fi instalate în tavane, pereți și podele. Unele sisteme HVAC sunt fără conducte. Aceste echipamente pot încălzi, răci, cât și filtra și purifica aerul introdus pentru a elimina alergenii, poluanții și substanțele chimice.
Dacă nu ești familiarizat cu acest aspect, indicat este să discuți cu un specialist pentru o evaluare detaliată și pentru a găsi soluția potrivită de ventilare. De asemenea, el te poate ajuta cu o soluție personalizată proiectului casei și bugetului tău.
➢ Realizarea finisajelor
După terminarea construcției, urmează etapa de finisare interioară a casei. Aceasta implică montarea instalațiilor electrice și sanitare, precum și finisarea pereților, podelelor, tavanelor, instalarea corpurilor de iluminat și a altor elemente de design interior.
Este o etapă importantă pentru a crea un spațiu confortabil și funcțional, care să reflecte stilul și preferințele personale, dar și să satisfacă nevoile specifice ale familiei tale.
➢ Recepția casei
Recepția casei este ultimul pas din etapele construirii unei case, moment în care executantul și-a onorat sarcinile și obligațiile specificate în contract, în conformitate cu documentația de execuție.
Cunoașterea procesului de construire a casei pas cu pas este esențială atunci când decizi să construiești în regie proprie, dar la fel de important este să cunoști cum se va desfășura tot procesul și dacă predai ștafeta unui profesionist sau și unei echipe de constructori.