Ediția din 18 august 2024 a emisiunii „Casa Iubirii” a adus telespectatorilor momente intense, pline de emoție și surprize. Prezentatoarea Andreea Mantea a anunțat cu multă anticipație favoritul săptămânii, ales de public, precum și detalii despre eliminările iminente, creând o atmosferă tensionată în rândul concurenților.
Teodora a fost aleasă favorita telespectatorilor
Favoritul săptămânii, ales de telespectatori prin vot, a fost Teodora, o concurentă care a reușit să cucerească inimile publicului.
„Favoritul telespectatorilor din această săptămână, concurentul care va pleca acasă cu cinci mii de lei astăzi, cel care a primit cele mai multe voturi, cel care va avea imunitate în această gală, dacă va fi o gală cu eliminare, dar și o responsabilitate, mai exact aceea de a vota cea de a treia persoană spre eliminare, este Teodora”, a anunțat Andreea Mantea, lăsându-i pe ceilalți concurenți într-o stare de tensiune.
Teodora, evident emoționată, a pășit în fața celorlalți concurenți și a adresat câteva cuvinte publicului care a susținut-o: „De data asta nu mai sunt atât de emoționată ca data trecută, dar vreau să le mulțumesc tuturor telespectatorilor pentru că au încredere în mine și îmi doresc din suflet să urmărească parcursul meu în continuare și să fie mândri, oarecum, de ce voi arăta eu aici, vă mulțumesc și vă iubesc!”.
Discursul ei a fost primit cu aplauze din partea celorlalți participanți, însă liniștea a fost de scurtă durată.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Andreea Mantea a continuat cu un anunț și mai tensionat, dezvăluind că gala din această săptămână este una cu eliminare.
„Nu mai am unde să mai scap, trebuie să vă anunț ce fel de gală este.
Rebecca se teme de eliminare
Rebecca, una dintre concurente, a simțit presiunea situației și a anticipat că va fi vizată de Teodora.
„Eu sigur o să fiu în față, că mă scoate Teodora, știm cu toții, mă pregătesc de acum”, a spus ea, cu o notă de resemnare în glas.
Prezentatoarea a explicat mai departe procesul de vot, clarificând că fetele vor vota un băiat pe care nu-l mai doresc în casă, iar băieții vor vota o fată. În plus, Teodora, favorita săptămânii, va avea responsabilitatea de a nominaliza un alt concurent pentru eliminare, fie fată, fie băiat. Totodată, liderii caselor, respectiv Teodora și Robert, împreună cu noul intrat Casian, sunt imuni la vot, fiind protejați de eliminare.
Deciziile care urmează să fie luate în această gală vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii din „Casa Iubirii”, iar telespectatorii vor fi martorii unor schimbări importante în relațiile dintre concurenți.
Puteți urmări totul în materialul video de mai jos: