„Eu sunt de partea fermierilor și sunt împotriva boilor” Dan Negru, dezamăgit de „marii cultivatori” din țară. De ce a luat acesta partea fermierilor

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 11 ian 2024, 09:23

„Eu sunt de partea fermierilor și sunt împotriva boilor” Dan Negru, dezamăgit de „marii cultivatori” din țară. De ce a luat acesta partea fermierilor

Sursa: Dan Negru Instagram

Un personaj extrem de carismatic și o vedetă de televiziune care a reușit să câștige inimile telespectatorilor prin simpla prezență, Dan Negru este activ și în mediul online, unde postează aproape zilnic câte un mesaj important, însoțit de o fotografie sau un video semnificativ.

Vedeta Kanal D a ținut să transmită un mesaj fermierilor, și anume că este întru totul alături de aceștia, după ce România a pierdut în ultimii 20 de ani peste 2000 de soiuri de legume.

Dan Negru, de partea fermierilor. Ce l-a deranjat pe prezentatorul TV

Dan Negru a subliniat importanța pierderii unui soi cunoscut de roșie, „inimă de bou”, pe care și acesta îl mai cultivă din când în când.

„Întâmplător am avut azi drum pe aici. Mi-ar fi plăcut ca tărăboiul făcut de fermieri azi să fie mult mai mare, mă trag dintr-o familie de pauări. Așa se numeau în Banat în perioada interbelică țăranii înstăriți.

Încă am o diplomă a bunicilor mei, o diplomă agricolă din 1939. Știu cât de cât cum e cu agricultura, pentru că plațurile, așa se numeau terenurile în Banat, plațurile agricole pe care bunicii mei le aveau în anii 30 le-am moștenit eu acum, le am în 2024, în Banloc, în

Bobda, sunt sate de lângă Timișoara. O să le dau mai departe copiilor mei.

Cultiv din când în când soiul ăla de roșie, „inimă de bou”. România a pierdut soiul ăsta de roșie, așa cum România a pierdut în ultimii 20 de ani peste 2000 de soiuri de legume. „Inimă de bou”, știți cu siguranță, e roșia aia mare, fără semințe, zemoasă, nu se prea cultivă pentru că e nemodificată genetic roșia asta și nu rezistă mult la raft.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Dacă o culegi marți, până vineri se strică, așa că nu e plăcută celor care au supermarketuri și rafturi foarte mari.

Eu sunt de partea fermierilor și sunt împotriva boilor care au pierdut până și soiul ăsta de roșie, „inimă de bou”, a scris prezentatorul în postarea sa video de pe pagina de Instagram.

Citește și: Dan Negru, revoltat de situația actuală din România: „Avem vreo 200 de școli cu wc în curte”. Ce părere are prezentatorul TV

Cum arată „inimă de bou” și cât costă o astfel de roșie

Dacă aruncăm un ochi pe internet, găsim astfel de semințe pentru a cultiva „inimă de bou” la prețul de 8-12 lei.

Citește și: Lecția oferită de Dan Negru românilor: ”Nu se poate face nimic aici” Ce a postat prezentatorul TV în timp ce se află în SUA

În timpul sezonului cald, roșiile de acest tip se găsesc doar în piețe sau la magazinele alimentare de cartier.