Vedeta Kanal D a ținut să transmită un mesaj fermierilor, și anume că este întru totul alături de aceștia, după ce România a pierdut în ultimii 20 de ani peste 2000 de soiuri de legume.
Dan Negru, de partea fermierilor. Ce l-a deranjat pe prezentatorul TV
Dan Negru a subliniat importanța pierderii unui soi cunoscut de roșie, „inimă de bou”, pe care și acesta îl mai cultivă din când în când.
„Întâmplător am avut azi drum pe aici. Mi-ar fi plăcut ca tărăboiul făcut de fermieri azi să fie mult mai mare, mă trag dintr-o familie de pauări.
Încă am o diplomă a bunicilor mei, o diplomă agricolă din 1939. Știu cât de cât cum e cu agricultura, pentru că plațurile, așa se numeau terenurile în Banat, plațurile agricole pe care bunicii mei le aveau în anii 30 le-am moștenit eu acum, le am în 2024, în Banloc, în Bobda, sunt sate de lângă Timișoara.
Cultiv din când în când soiul ăla de roșie, „inimă de bou”. România a pierdut soiul ăsta de roșie, așa cum România a pierdut în ultimii 20 de ani peste 2000 de soiuri de legume. „Inimă de bou”, știți cu siguranță, e roșia aia mare, fără semințe, zemoasă, nu se prea cultivă pentru că e nemodificată genetic roșia asta și nu rezistă mult la raft.
Dacă o culegi marți, până vineri se strică, așa că nu e plăcută celor care au supermarketuri și rafturi foarte mari.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Eu sunt de partea fermierilor și sunt împotriva boilor care au pierdut până și soiul ăsta de roșie, „inimă de bou”, a scris prezentatorul în postarea sa video de pe pagina de Instagram.
Cum arată „inimă de bou” și cât costă o astfel de roșie
Dacă aruncăm un ochi pe internet, găsim astfel de semințe pentru a cultiva „inimă de bou” la prețul de 8-12 lei.
În timpul sezonului cald, roșiile de acest tip se găsesc doar în piețe sau la magazinele alimentare de cartier.