Europa este în criză de medicamente pentru infecții respiratorii! România se află printre țările afectate

Autor: Lavinia Medrea

România se află printre țările afectate

Sursa: PixaBay

Oamenii încep să se îmbolnăvească din ce în ce mai des din cauza sezonului rece, iar medicamentele se găsesc din ce în ce mai greu.

Pliculețele pentru răceală, pastilele de paracetamol dar şi antibioticele au început să lipsească cu desăvârșire de pe rafturile farmaciilor. Exportul unora dintre medicamente ar putea fi interzis complet de către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Camerele de gardă sunt pline ochi cu bolnavi, iar același lucru se întâmplă și la privat, unde petreci 4-5 ore pe un hol în așteptarea unui medic care să te consulte. 

Europa este în criză de medicamente pentru infecții respiratorii

„Tuşesc de duminică seara, am plecat la muncă luni, am zis că pot să duc la capăt. Marţi am stat acasă, am chemat salvarea, acum, miercuri, sunt aici la spital. Nu puteam să respir, deja nu mai puteam să stau nici în picioare”, a declarat un pacient.

Citește și: Penurie de medicamente antitermice și antibiotice în spitalele românești. Cum ne putem descurca în lipsa lor

„La începutul lunii, aveam undeva la 40 de prezentări. Acum am ajuns undeva la 100-120 de prezentări pe zi. Avem o paletă largă de infecţii respiratorii, ne referim la covid, la gripe, care au crescut în ultimul timp, la virozele sezoniere, virusul sinciţial respirator”, a precizat medicul infecţionist  Gabriel Nistor

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Avertismentul medicului Octavian Jurma! Omicron ucide de două ori mai mulți oameni în România

„Încercăm şi facem locuri în fiecare zi dar ele se ocupă. Ce se eliberează în prima parte a zilei, până în prânz, se ocupă seara”, a declarat directorul general al Institutului Matei Balş, Adrian Marinescu.   

Și antibioticele se găsesc din ce în ce mai greu în farmacii

Se pare că și antibioticele lipsesc de pe rafturile farmaciilor, nu doar medicamentele clasice.

„Vorbim de penicilină, cefuroxima care se foloseau destul de des nu mai sunt. Augmentin, Amoxiclav, Zinat, Cefuroxima de la orice formă de generic, Ospen care sunt banalele peniciline, Ospamox care e o amoxiciliniă, Xifia, Forexo comprimate”, a declarat farmacista Beatrice Speteanu.

„Examinăm posibilitatea de restricţionare la export pentru anumite categorii de medicamente, mai ales antibiotice pentru copii şi alte tipuri de medicamente, inclusiv oncologice”, a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

România este doar una dintre țările care se confruntă cu o criză a medicamentelor. Printre ele se află și Germania, unde cazurile de infecţii respiratorii au crescut alarmant, iar lipsa tratamentelor este o mare problemă și acolo.