Prima semifinală a concursului muzical Eurovision a avut loc la data de 7 mai 2024, iar două zile mai târziu, la data de 9 mai, a doua semifinală o să fie organizată în Suedia, țara ce a câștigat ediția de anul trecut a Eurovision. 16 țări se vor lupta în note muzicale, spectacol și vestimentație, pentru a câștiga un punctaj cât mai mare, astfel încât să se califice în marea finală.
Eurovision 2024, semifinala 2 are loc pe 9 mai
Eurovision se află la ediția cu numărul 68, iar la data de 7 mai 2024, concursul muzical a început cu prima semifinală, în care 16 țări și-au câștigat locul în marea finală. La data de 9 mai o să aibă loc a doua semifinală, în care țările rămase vor da tot ce au mai bun pentru a primi locul în finala ce va avea loc la data de 11 mai.
Citește și: România în istoria Eurovision. Ce melodii au primit cele mai multe voturi
În prima semifinală au luptat 15 țări, dintre care 10 au reușit să treacă mai departe, în marea finală, mai exact Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croaţia, Irlanda şi Luxemburg.
Țările din a doua semifinală Eurovision 2024
Dintre cele 15 țări ce au participat la prima semifinală a concursului muzical Eurovision, 10 s-au calificat în marea finală, iar în a doua semifinală a Eurovision vor participa alte 16 țări, ce vor impresiona prin vestimentație, spectacol și nu în ultimul rând, interpretare.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Țările care concurează în a doua semifinală a concursului muzical Eurovision vor participa: Malta, Albania, Grecia, Elveţia, Cehia, Austria, Danemarca, Armenia, Letonia, San Marino, Georgia, Belgia, Estonia, Israel, Norvegia şi Ţările de Jos.
Când are loc finala Eurovision 2024
Marea Finală a concursului muzical Eurovision va avea loc sâmbătă, 11 mai 2024, la Malmo, Suedia, țara ce a câștigat ediția cu numărul 67. În finală vor urca pe scenă 26 de țări, dintre care primele 10 clasați din fiecare semifinală, alături de câștigătorul de anul trecut, națiunea gazdă, Suedia, dar și cele cinci ţări mari contributoare: Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia şi Spania.
Fanii concursului muzical Eurovision consideră că acesta este un an interesant, momentele pregătite fiind dinamice și spectaculoase, astfel va fi o luptă ce îi va ține cu sufletul la gură pe parcursul celor 3 zile în care se va desfășura. "Anul acesta este atât de interesant pentru că sunt patru sau cinci ţări care au cu adevărat o şansă bună de a câştiga. Eurovision este atât de plictisitor atunci când ai un singur favorit clar cu câteva luni înainte. Dar anul acesta au rămas atât de multe de jucat, a declarat pentru Reuters William Lee Adams, editor al site-ului de fani Eurovision Wiwibloggs, potrivit observatornews.ro .