Evaluare Națională 2021. Tot ce trebuie să știe elevii despre organizarea examenului

Autor: Ana Dinu
Actualizat: 15 iun 2021, 11:49
Evaluare Natională 2021. Cum se va desfasura examenul?
Sursa: PixaBay

Elevii absolvenți de clasa a VIII-a umrează să susțină examenul de Evaluare Națională 2021, astfel au fost publicate informații cu regulile și condițiile pe care orice candidat trebuie să le știe.

Emoții mari pentru absolvenții de clasa a VIII-a, au mai rămas doar câteva zile până când vor începe primele probe ale examenului de Evaluare Națională 2021. Ghidul care cuprinde regulile și condițiile pe care elevii vor trebui să le respecte pe parcursul examenului au fost făcute publice. 

Ce reguli trebuie să respecte elevii care susțin examenul de Evaluare Națională 2021

Prima probă scrisă din cadrul examenului de Evaluare Națională 2021 este pe 22 iunie la Limba și literatura română, astfel, ghidul cu reguli pentru elevi a fost făcut public.

Documentul este alcătuit din 13 pagini care conțin informații legate de condițiile și regulile pentru examen.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat în ce condiții se vor desfășura probele scrise ale examenului de Evaluare Națională în acest an. În ghidul făcut public de Ministerul Educației, elevii și părinții vor găsi toate informațiile necesare despre cum se va desfășura examenul în acest an.

”Publicăm un ghid informativ destinat candidaților care vor susține evaluarea națională la finalul clasei a VIII-a (EN VIII) în acest an școlar (2020 – 2021) și, în egală măsură, părinților acestora. Ghidul conține informații utile despre condițiile de examen (informații de natură organizatorică & sanitară) și despre desfășurarea propriu-zisă a probelor scrise. De asemenea, sunt incluse informații despre modalitatea de evaluare a lucrărilor (contestații), dar și sfaturi privind organizarea timpului de lucru pe durata celor 120 de minute rezervate fiecărei probe”, se

arată pe pagina oficială a Ministerului Educației.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declarații despre Evaluarea Națională și despre examenul de Bacalaureat!

Condițiile și regulile în care examenul de Evaluare Națională 2021 va fi organizat

Elevii care vor susține examenul de Evaluare Națională trebuie să știe că la intrarea în școli, după ce își vor dezinfecta mâinile și vor primi măști de protecție, vor fi direcționați către sălile de examen. Accesul în săli se face între intervalul orar 08:00-09:00, iar examenul scris începe la ora 09:00.

Absolvenții de clasa a VIII-a vor primi subiectele sub formă de broșură, dacă este necesar vor avea posibilitatea de a cere pagini suplimentare. După terminarea probei scrise, candidații nu au voie să plece din sală cu subiectele. Aceștea sunt obligați să predea la ieșirea din sala de examen atât broșura cu subiectele, cât și foaia cu rezolvarea expercițiilor.

Probele examenului de Evaluare Națională 2021 se vor desfășura în perioada 22, 24 și 25 iunie.

Citeste si: Evaluarea Națională 2021, schimbare de ultimă oră! Examenul va dura mai mult în acest an. Care este motivul?