Evrim Alasya se numără printre cele mai apreciate actrițe și cântărețe ale Turciei. Cu peste două decenii de experiență în ambele domenii, îndrăgita artistă a fascinat publicul încă de la primele sale roluri jucate pe micile ecrane și continuă să își surprindă fanii cu noi proiecte de excepție. Telespectatorii din România au cunoscut-o pe carismatica actriță încă din anul 2014, când a jucat un rol episodic în serialul Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, apoi a apărut din nou la Kanal D în producțiile Gunes, în anul 2016 și Destăinuiri în 2023, iar de curând aceasta a revenit în producția
Evrim Alasya din serialul „O dragoste”, o carieră strălucită în actorie și în muzica
Evrim Alasya s-a născut în anul 1979, în orașul Izmir, unde a crescut și a studiat până la absolvirea liceului, când a decis să plece în Istanbul pentru a-și continuă studiile. Aceasta a fost admisă la Facultatea de Teatru și Film, în cadrul Universității Dokuz Eylul, pe care a încheiat-o cu succes și a devenit o actriță cu drepturi depline, așa cum visase încă din perioada copilăriei.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Evrim Alasya, relație specială cu mama sa
În 1999, ambițioasa actriță a debutat pe platourile de filmare ale Teatrului pentru copii Pinar din Istanbul, unde a jucat până în anul 2005, când a fost remarcată de o mare casă de producție care a cooptat-o în distribuția serialului Ihlamurlar Altında, care nu numai că i-a adus primul pas către cariera de succes de astăzi, ci i-a deschis și calea spre noi oportunități de a-și dezvolta carieră.
Evrim Alasya s-a dedicat trup și suflet profesiei sale și pasiunilor de-a lungul anilor, însă nu și-a neglijat niciodată familia, părinții și fratele mai mic, pe care ii adoră și le poartă mereu de grijă. Îndrăgita actriță are o relație specială cu mama sa, pe care o venerează și o apreciază enorm pentru toate sacrificiile făcute. Evrim nu s-a sfiit să publice chiar și în mediul online câteva imagini cu cea mai importantă persoană din viața sa, spre încântarea fanilor ei, care le-au admirat pentru frumusețea lor.