Examen Definitivat 2022: Profesorii au aflat rezultatele! Cum află dacă au fost ADMIȘI

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 26 apr 2023, 01:50

Definitivat 2022: astăzi se află rezultatele

Sursa: Shutterstock

Profesorii care au susținut examenul de Definitivat 2022 află astăzi dacă au trecut examenul. Rezultatele au apărut.

UPDATE 13:00  Rezultatele au fost publicate

Rezultatele la DEFINITIVAT 2022 au apărut la ora 13:00 pe site-ul definitivat.edu.ro.

Pentru a fi declarat ADMIS la Definitivat 2022, un profesor candidat trebuie să obțină media 8. Media obținută la Definitivat 2022 se obține ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. 

Cadrele didactice care au fost declarate ADMISE la examenul de Definitivat vor obține titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar. Ei obțin statutul de profesori titulari, iar contractul lor de muncă devine unul pe perioadă nedeterminată.

Profesorilor care au promovat examenul de Definitivat 2022 li se asigură continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Cei care sunt declarați RESPINȘI la examenul de Definitivat 2022 pot continua în învățământ, dar până când trec examenul de Definitivat nu pot fi decât profesori cu statut de debutanți.

Calendar Definitivat 2022. Afișare rezultate

Iată calendarul complet al examenului de Definitivat 2022, susținut de profesorii care au momentan statut de profesori debutanți:

1.10—7.10.2021 Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/Comisiei de examen a municipiului București

16.09—14.10.2021 Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ

15.10—29.10.2021 Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere

până la 3.06.2022 Efectuarea inspecțiilor de specialitate

6.06—17.06.2022 Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică

20.07.2022 Susținerea probei scrise

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

27.07.2022 Afișarea rezultatelor

27.07—28.07.2022 Înregistrarea contestațiilor

28.07—3.08.2022 Soluționarea contestațiilor

 4.08.2022 Afișarea rezultatelor finale

4.08—9.08.2022 Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați

9.08—16.08.2022 Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației 

Profesorii care sunt nemulțumiți de rezultatele de la Definitivat 2022 pot depune contestații în zilele de 27 și 28 iulie 2022.

Definitivat 2022: Reguli pentru proba scrisă

Proba scrisă de la examenul de Definitivat era cea mai importantă.

Pentru redactarea lucrărilor la proba scrisă la Titularizare 2022 trebuia folosită cerneală de culoare albastră sau pix cu pastă de culoare albastră. Desenele/graficele se puteau executa și cu creionul negru, după cum se arăta în metodologie.

În toate sălile de examen pentru obținerea Definitivatului au fost instalate camere audio-video de supraveghere.

„Candidații și asistenții supraveghetori nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, precum și alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfășurarea examenului în condiții de legalitate, echitate și obiectivitate. (…) Materialele și/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen”, se arăta în metodologie.

Candidații eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizați pe posturi didactice/catedre în anul școlar 2022-2023.

Citeste si:  Titularizare 2022: Profesorii află luni notele la probele practice și la inspecțiile speciale