Competitia “Exatlon” trece intr-o noua etapa. Dupa ce si-au insusit elementele de baza pe traseele complicate din Republica Dominicana, sub stricta indrumare a celor doi antrenori, Giani Kirita si Vladimir Draghia, iata ca a sosit momentul ca membrii Razboinicilor si Faimosilor sa demonstreze ca isi pot infrange adversarul pe cont propriu.
In editia difuzata aseara, cei doi mentori, care le-au oferit indicatii si informatii pretioase concurentilor pe care i-au avut sub indrumare, pe parcursul sederii lor la “Exatlon”, si-au luat la revedere de la echipe.
Dupa cei doi antrenori au declarat ca si-au incheiat misiunea extraordinara in Republica Dominicana, lacrimi si tristete s-a citit pe chipurile concurentilor. Declaratiile ale lui Giani Kirita si Vladimir Draghia i-au sensibilizat pe concurenti.
“Am emotii uriase, nici cand am ajuns aici nu erau asa de mari. Este o echipa foarte tanara, cu care se lucreaza greu pentru ca sunt foarte tineri, dar am stiut la ce ma inham. Sunt mandru de ei, le-am dat cele mai bune sfaturi, chiar daca uneori, la final, credeam ca voi lesina.
“Este prima data, dupa foarte multe saptamani si luni, cand eu sunt cel care pleaca, care isi ia la revedere de la colegii lui. A fost o onoare sa ii antrenez pe Faimosi. Sunt foarte receptivi, am avut cu cine lucra. Nu puteam cere o echipa mai buna. Sper ca sfaturile mele sa va tina pana la final, atat cele din traseu, cat si cele din afara lui. Ma bucur ca am reusit sa stam atat de mult la vila, ma bucur ca v-am lasat tot acolo. Sa stiti ca nu exista lectie mai buna decat infrangerea si din toate aceste infrangeri prin care ati trecut, sunt sigur ca veti creste foarte mult ”, a spus Vladimir Draghia.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii