Robert este un tânăr care își petrece majoritatea timpului în online, acolo unde a strâns deja o comunitate de fani impresionantă. Tik-toker-ul ne-a uimit cu povestea sa de viață și a vorbit despre acceptarea sa ca persoană gay.
Robert a vorbit despre traumele copilăriei
Tatăl lui Robert l-a părăsit încă de când acesta era micuț, băiatul rămânând alături de mamă și bunică.
Robert nu a mai ținut deloc legătura cu tatăl său și pare că nici nu îl mai interesează de acesta, deoarece și-ar fi dorit ca tatăl său să mute chiar și munții din loc pentru a-l căuta și a-l crește, așa cum ar trebuie să facă un părinte.
„Eu știu despre el, pentru că m-am informat, am căutat prin anumite persoane. Știu de el, e bine, e sănătos, nu lucrează, nu prea face nimic cu viața lui. Nu știu să zic de unde își face banii. Știu că mai are o fetiță.
Nu avea cum să mă intereseze mai puțin un om care nu e interesat de mine. Nu m-a frapat să știu prea multe informații. Nu sunt curios de oameni care nu sunt curioși de mine. Dacă ar fi vrut să facă ceva, ar fi făcut.
Mama chiar și-a făcut o relație pe parcursul copilăriei mele în care era foarte fericită, doar că din cauză că respectivul nu locuia cu noi, ei stăteau într-o garsonieră și eu am fost crescut în mare parte de bunica mea. Ea este persoana căreia îi datorez 80% din educația mea,” a mărturisit Robert.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Când a reușit Robert să își accepte orientarea sexuală
Tânărul tik-toker nu s-a sfiit să recunoască faptul că a fost extrem de complexat încă de mic, însă cu timpul a reușit și a învățat să se accepte.
Acesta a mărturisit faptul că eliberarea a venit odată cu moartea bunicii sale, însă nu din cauză că a fost presat de aceasta, ba din contră, ea fiind cea care i-a acordat un impuls în a recunoaște.„Am fost destul de complexat în copilăria mea, chiar dacă în momentul de față nu pare că mai am vreun complex. Bullying-ul a apărut prin clasele primare, când s-a auzit prima dată cuvântul gay în școală, ală fiind către mine. Complexul de inferioritate a apărut când eram cel mai slab din clasă. Au început să se dezvolte niște complexe. Eram văzuți ca niște plebe ale societății, ca niște oameni care sunt nimeni pe pământ. În momentul în care realizezi ce ți se întâmplă, tu te înhami la o total altă lume mult mai grea de-ați construi o viață, de a avea un job și a de a-ți construi o familie.
Eram jenat față de familie, pentru că nu-mi permiteam luxul de a dezamăgi. Acceptarea a venit după moartea bunicii mele, dar nu m-am simțit presat de ea. Ea îmi spunea „dacă tu nu te iubești pe tine, nimeni nu te va putea iubi așa cum ești”.
