Cei doi foști concurenți de Puterea Dragostei sunt în culmea fericirii după ce au aflat că vor deveni părinți peste câteva luni. Mai mult, atât Mary cât și Robert nu se așteptau la o asemenea surpriza, iar tot ce li s-a întâmplat merita sărbătorit cum se cuvine. După ce și-a anunțat sarcina, Mary a dezvăluit că nu își dorește să afle sexul copilașului decât în cadrul unui eveniment special organizat alaturi de familie și cei mai apropiați prieteni.
Mary si Robert au aflat sexul bebelusului
"Sunt foarte agitata pentru că vreau să iasă totul perfect. Tot ce este aici am făcut noi alaturi de prieteni. Cu siguranță, la botez nu o să mai facem noi singuri, o să avem un organizator, nu ne pricepem.
Nu a trecut mult și cei doi, foarte emoționați și foarte nerăbdători au aflat că vor avea un băiețel. Familiile celor doi au venit special din Italia pentru evenimentul organizat de către Mary și Robert:" Așa cum și-a dorit el, este băiat, îmi doresc să fie sănătos, evenimentul a fost așa cum ne-am dorit. Toată lumea a plâns, toți știau ce ne dorim, el a castigat și pariul.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Tatal lui Robert a intarziat la petrecere
Robert: "Aștept să vina mai repede. Vom începe să cumpăram tot ce e necesar pentru el, să îi facem camera...Și vreme a ținut cu noi. Tata a întârziat pentru că a fost trafic, el a ajutat cu toate pregătirile de aici.
Mary: "Cred că bebele ne-a ținut în suspans, o să îi spun când o să crească mai mare. Abia așteptam să detonam artificiile. Când am văzut că e băiat, m-am bucurat foarte tare, da, îmi doream foarte tare fata, însă acum nici nu mai contează. Ne dorim doi copii, maxim, a mai spus Mary foarte emoționată.