EXCLUSIV: Mona de la ”Puterea Dragostei”, gest inedit înainte de sărbători: ”Totul a început în urmă cu șapte ani” Cum a fost surprinsă fosta concurentă

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 20 dec 2023, 16:38

Mona de la ”Puterea Dragostei”

Sursa: Instagram- Stoian Lavinia

Stoian Lavinia sau ”Mona” ,așa cum o știu fanii și apropiații, a făcut un gest impresionant înainte de sărbători. Fosta concurentă a emisiunii ”Puterea Dragostei” a adus zâmbetul pe buzele unor copii a căror situație materială este una precară.

Mona, pe care mulți o știu din cadrul emisiunii ”Puterea Dragostei”, nu este doar frumoasă, ci și o femeie iubitoare și darnică. Fosta concurentă este mămica unui băiețel, iar acest lucru o face să empatizeze și mai mult cu copiii mai puțini norocoși.

Gestul inedit făcut de Mona în prag de sărbători

Așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, Stoian Lavinia, alias Mona, împarte daruri și alimente copiilor nevoiași.

Anul acesta Mona a mers să împartă daruri și bunătăți copiilor din Frumușani și Vasilați, din județul Călărași. Mona a mers, astăzi, să împartă darurile, iar noi am reușit să stăm de vorbă cu ea în exclusivitate pentru a afla mai multe despre această acțiune menită să aducă zâmbetul pe chipurile celor mici.

Citește și: Exclusiv! Imagini în premieră de la cununia civilă a Monei cu Jitaru. Cum a reacționat fiul fostei concurente de la Puterea Dragostei când a aflat de eveniment

”Totul a început în urmă cu șapte ani. Faptul că eu sunt mamă m-a făcut să am o afinitate pentru chestia asta. Mi se pare un lucru drăguț, deși nu toată lumea îl face. În urmă cu șapte ani de zile, eram cu două fete de la o altă emisiune și cam de acolo a pornit totul. Am zis ”hai s-o facem”, dar între timp ele s-au retras și am rămas singură”,

ne-a dezvăluit Mona de la ”Puterea Dragostei”.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Nu totul este atât de simplu pe cât pare, iar fosta concurentă și-ar dori să primească mai mult ajutor.

Aceasta ne-a povestit faptul că ea se ocupă de cumpărături și de distribuirea pachetelor pentru copii. Mona este dezamăgită de faptul că oamenii nu se mai implică în astfel de acțiuni într-un număr atât de mare. ”Mai mult prietenii mă ajută care știu că fac chestia asta de atâta timp. Unii dintre ei mi-au fost și alături și au văzut cum decurge absolut totul. Anul acesta m-au ajutat prietenii apropiați cu bănuți, iar eu am fost să cumpăr cele necesare.
Mi-ar plăcea să am și alte persoane alături de mine, dar oamenii nu mai sunt atât de deschiși”,
a mai spus aceasta.

Cum reacționează copiii într-o astfel de situație

Nimic nu se compară cu bucuria din ochii copiilor atunci când primesc darurile. Potrivit Monei, aceștia sunt extrem de încântați de fiecare lucru primit, ba chiar mai mult de atât, anul trecut cineva s-a deghizat în Moș Crăciun pentru a împărți micuților pachetele.

Fosta concurentă a vorbit cu lacrimi în ochi despre reacția copiilor atunci când primesc darurile, iar pentru ea, fericirea lor este cea mai mare mulțumire.

Citește și: Exclusiv! Mona de la Puterea Dragostei, probleme cu băiețelul în vârstă de 10 ani: "Ce aș putea să fac să nu mai mintă?!"

”Copiii sunt fascinați, anul trecut chiar am îmbrăcat unul dintre băieți în Moș Crăciun. Citeai lumina aia din ochii copiilor, e o chestie care efectiv se simte. Sunt copii la care te duci, le lași pachetul și efectiv se prind de piciorul tău”, a dezvăluit Stoian Lavinia cu lacrimi în ochi.

Un lucru important de menționat este faptul că toți acești copii merg la școală și la grădiniță, fosta concurentă încurajând acest lucru. Mona ne-a mărturisit că în acest an a mers să împartă daruri la aproximativ 50 de copilași, din comunele Frumușani și Vasilați, din județul Călărași. Fosta concurentă a ținut să le mulțumească tuturor cunoscuților care i-au fost alături și care au încredere în ceea ce face.

 


Noi probleme în paradis pentru Roberta și Sebastian. După ce și-a acuzat iubita că s-ar fi apropiat prea mult de Robi, Sebastian își dorește să lămurească situația din cuplul lor.