Ilinca Vandici nu mai acorda o foarte mare importanta evenimentelor mondene că în trecut deoarece are și alte responsabilități, iar cea mai importanta dintre ele este să petreacă cât mai mult timp cu Zian, băiețelul ei în vârstă de 5 ani. Însă, când este nevoita, Ilinca onorează evenimentul respectiv, sta câteva zeci de minute, apoi pornește în tromba către casa.
Ilinca Vandici isi alege cu grija evenimentele la care participa
Prezentatoarea a mai dezvăluit într-un scurt interviu pentru wownews faptul că oriunde ar fi, nu vrea să întârzie la ora de culcare a lui Zian pentru că ea este cea care îl adoarme. Și chiar daca o are pe mama ei, pe sora și pe părinții lui Andrei lângă ea și o ajuta cu Zian, Ilinca prefera să aibă și o persoana care să stea exclusiv cu copilul așa că a apelat cu încredere la o bona interna.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
"Am o bona interna de un an și jumătate, dar este și soțul meu, Andrei, este și sora mea alaturi de familia ei, socrii mei, e mama. Lume este și se găsește doar că în funcție de programul lor reușesc să se pupe sau nu cu al meu. Așa că bona e sfânta pentru că ea e acolo indiferent de ce se întâmplă și stau întotdeauna liniștită că nu rămâne cumva copilul că un stres pentru noi că nu are cine să stea sau n-are cine să facă. Este perfect așa, bona este întotdeauna acolo, are grija de el, le-am lasat de mâncare, le-am lașat totul în regula, le-am promis că nu stau mult și mă întorc pe când trebuie să se culce, am venit la eveniment, stau puțin și merg acasă, a spus Ilinca Vandici.