Roxana Nemeș a fost făcută să fie pe scena. Cântăreață a povestit că încă de la vârstă de trei ani a simțit că îi place în fata publicului. Încă de la acea vârstă frageda, canta la microfonul improvizat și se urca pe un lighean că pe scena. Chiar daca prioritatea pentru părinții ei a fost scoală, Roxana nu s-a lașat și a început să cante pe la diverse localuri împreună cu o trupa.
Roxana Nemes, pe punctul de a se lasa de muzica
"Daca ai ambiție, daca muncești, daca ai determinare, ajungi unde iți propui, dar eu eram sub 0 pentru că țoață lumea avea niste așteptări de la mine. A fost extrem de greu. Am fost la scoală de make-up, am făcut tot felul de lucruri din astea că să îmi schimb domeniul.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Roxana Nemes: "C ineva mai mare în domeniu, mi-a zic că trebuie să fiu așa, ca să reușesc"
Vedeta a mai recunoscut că nu tot ce zboară se și mănâncă în țoață aceasta industrie și că prima data a aflat asta la 15 ani: "Am venit dintr-o familie unde părinții mei mi-au oferit multa dragoste și căldură, grija și aveam impresia că așa e lumea. În jurul meu am avut oameni, prieteni ai familiei cu care mergeam la prezentări, țoață lumea era super drăguță cu mine, eu avea senzația că așa e că nu văzusem altceva și la 15 ani, cineva mai mare în domeniu, mi-a zic că trebuie să fiu așa, așa să reușesc. M-a dezamăgit foarte tare și am zis că o să dau la Jurnalism și o să las muzica pentru sufletul meu. O lasam ca pe un hobby, a mai spus Roxana Nemeș.