Din dorința de a avea buze mai mari, unele tinere aleg varianta mai ieftină și la îndemână, dar fără a se gândi la complicațiile medicale sau la faptul că aspectul lor fizic ar avea de suferit. Specialiștii avertizează asupra pericolelor asociate cu acest trend, subliniind importanța consultării cu medici esteticieni certificați și cu o vastă experiență în domeniu. Iată ce le sfătuiește Raluca Harnagea, medic estetician cu experiență, pe tinerele care se gândesc să apeleze la aceste proceduri injectabile!
Medicul Raluca Harnagea trage un semnal de alarmă în cazul tinerelor care își măresc buzele în locuri neavizate
Medicul estetician a declarat că în ultima perioadă s-a constatat existența unui număr semnificativ de locații neavizate în România, unde persoane neautorizate, care nu sunt cadre medicale, efectuează proceduri medicale estetice injectabile.
Citește și: Implantul mamar: Ce tipuri de intervenții de mărire a sânilor există și care este scopul lor
Ea a subliniat că persoanele care apelează la aceste locuri se expun la numeroase riscuri, inclusiv la complicații care pot fi reversibile, cum ar fi infecțiile cauzate de mediul nesteril, asimetriile faciale, granuloamele, obstrucțiile vasculare, dar și la complicații ireversibile, precum orbirea, cicatricile și necroza tisulară.
Raluca Harnagea a adăugat că toate aceste probleme, care pot afecta atât sănătatea, cât și aspectul fizic, pot fi evitate cu ușurință dacă se optează de la început pentru un medic cu experiență în domeniu, care poate preveni, recunoaște sau trata în mod corespunzător complicațiile.
„ În ultima perioadă se pare că există numeroase locuri neavizate, de obicei apartamente de bloc sau saloane, în România, în care se practică proceduri medicale estetice injectabile de către persoane neautorizate, cadre non medicale.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Este și cazul unei tinere din Ploiești, desfigurată de o intervenție estetică
Din dorința de a avea buze voluminoase, o adolescentă în vârstă de 16 ani din Ploiești a apelat la o tânără care pune gene, iar mai nou și buze, toată procedura având loc într-un salon de înfrumusețare. După ce și-a văzut fiica mutilată, mama a sunat la poliție.
„A plecat copil normal și s-a întors desfigurată. A mers la un salon de înfrumusețare unde i s-a injectat acid hialuronic, cu toate că nu avea acord parental și nici vârsta de 18 ani.Fata asta pune gene, nu e medic.”, a spus mama minorei, pentru Știrile kanal D.
Contactată de către reporteri, falsa esteticiană se apără și spune că procedura aplicată de ea nu este una injectabilă, ci folosește un aparat care ar pătrunde acidul în piele prin presare.
A doua cea mai populară intervenție estetică din lume, injectarea buzelor cu acid hialuronic, a devenit pentru mulți un prilej de a face bani, profitând de naivitatea și de dorința de a avea buze voluminoase a tinerelor. Deși sunt promovate intens pe rețelele sociale, medicii avizați trag un semnal de alarmă și le îndeamnă pe tinere să apeleze la esteticieni cu experiență și la clinici avizate.