Facturi mai mari la gaze și electricitate începând cu 1 ianuarie 2023 în cazul consumatorilor care nu au realizat succesiunea. Noile schimbări care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2023 îi vizează pe toți cei care nu au contractele pe numele lor .
Citește și: Card de energie 2023. Românii primesc bani pentru plata facturilor sau datoriilor la energie în 2023
Facturi mai mari la gaze și electricitate pentru cei care nu au contracte pe numele lor
De la 1 ianuarie 2023 intră în vigoare OUG nr. 119/2022 care modifică sistemul de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii finali Potrivit noilor prevederi, plafonarea prețurilor se va aplica doar la locuința de reședință/domiciliul al titularului de contract.
Astfel, consumatorii vor achita pentru locuința de reședință/domiciliu, un preț plafonat cu TVA inclus:
- la gaze de 0,31 lei/kWh,
- la energie electrică în funcție de consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 sau în funcție de consumul lunar realizat anul acesta:
- 0,68 lei/KWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă până în 100 kWh (de precizat că această prevedere se aplică retroactiv de la 1 septembrie 2022)
- 0,68 lei/kWh, în cazul clienţilor casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere, pentru întreg consumul realizat;
- 0,68 lei/kWh, în cazul clienţilor casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, pentru întreg consumul realizat;
- 0,68 lei/kWh, în cazul clienților casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respective 26 ani în cazul în care urmează o formă de învațământ, pentru întreg consumul realizat
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
- 0,8 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă între 100.01 și 255 kWh diferența peste 255,01 kWh se achită la nivelul prețului din contract sau a prețului mediu de achiziție a furnizorului (de precizat că această prevedere se aplică retroactiv de la 1 septembrie 2022),
- 0,8 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă între 100.01
și 255 kWh diferența peste 255,01 kWh se achită la un preț de 1,3 lei/kWh de al data de 1 ianuarie 2023- 1,3 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă peste 300 kWh de al data de 1 ianuarie 2023
- prețul din contract pentru orice altă locuință în afara celei de reședință/domiciliu.
Aceste plafonări se vor aplica doar la locuința de reședință/domiciliul al titularului de contract, așa cum a subliniat și Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
„Consumatorul trebuie să realizeze obligatoriu o cerere și o declaraţie pe propria răspundere care trebuie să fie înaintată către furnizor. De precizat că pretul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate”, a precizat Dumitru Chisăliță, potrivit adevărul.ro.
Facturi mai mari la gaze și electricitate pentru cei care nu au făcut succesiunea
Clientul casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu poate beneficia de prețul plafonat prevăzut de lege o singură dată fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum și va beneficia de preț plafonat doar de la începutul lunii următoare, a explicat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
În schimb, consumatorii care nu au realizat succesiunea, vor primi facturi și de până la 4 ori mai mari la gaze și electricitate începând cu 1 ianuarie 2023.
Card de energie 2023. Ajutor financiar pentru plata facturilor
În 2023, românii cu venituri mici vor primi un ajutor finaciar în valoare de 1400 de lei pe care-l vor folosi pentru plata facturilor sau datoriilor la energie.
Banii vor fi virați pe un card, denumit card de energie, în două tranșe egale, în cuantum de 700 de lei, după cum urmează:
- 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
- 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Cardul de energie este emis pentru fiecare beneficiar, nominal, prin grija MIPE, are datele de identificare și securitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este valabil pe teritoriul României și poate fi utilizat numai în rețeaua teritorială a Companiei Naţionale „Poşta Română” S.A, pentru decontarea facturilor emise de furnizorii de energie.