În primăvară, românii vor plăti la energia electrică facturi de trei sau chiar de patru ori mai mari decât anul trecut. Aceasta este părerea consultantului economic Adrian Negrescu, care crede că primele zile ale anului viitor ”vor aduce un adevărat coşmar din punct de vedere financiar ”.
Citește și: Noile prețuri la energie și gaze 2023. Cine va beneficia de reducerea facturilor de la 1 ianuarie
Facturi mai mari la energia electrică în 2023
Oamenii vor plăti la energie electrică facturi de trei sau chiar de patru ori mai mari decât anul trecut, în primăvară, chiar şi la un tarif de 1,3 lei pe kilowatt, ceea ce pentru marea majoritate a populaţiei va fi o problemă majoră, a afirmat miercuri consultantul economic Adrian Negrescu, citat de AGERPRES .
„ Nu suntem atenţi la economie, ne interesează doar să luăm nişte decizii, din păcate, care să dea bine la televizor, să dea bine în presă. Dar, dincolo de aceste decizii care par la prima vedere pozitive, se ascund multe semne de întrebare legate de cum vor fi implementate aceste noi reglementări de la 1 ianuarie, care va fi efectul lor.(...)
Chiar şi la 1,3 lei pe kilowatt, oamenii vor plăti facturi de trei sau chiar de patru ori mai mari decât anul trecut, în primăvară, ceea ce pentru marea majoritate
Citește și: Facturi și de 4 ori mai mari la gaze și electricitate pentru cei care nu au făcut succesiunea
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
De ce facturile la energia electrică 2023 vor fi mai mari
Potrivit consultantului economic, pentru mulţi dintre clienţii Hidroelectrica care s-au bucurat de preţul foarte mic la energie pe care îl plătesc, probabil primele zile ale anului viitor „vor aduce un adevărat coşmar din punct de vedere financiar”, pentru că va veni o factură care va trebui plătită în termen de 45 de zile şi care va cuprinde toate aceste luni, aproape mai mult de jumătate de an, în care practic nu au fost emise facturi.
„Anul 2022 a fost cel mai greu an de după revoluţie în piaţa de energie din România, cu multe semnale negative care au bulversat lanţurile economice, au bulversat economia românească într-o perioadă în care inflaţia a tăiat puternic din competitivitatea companiilor româneşti. Vedem, din păcate, din ce în ce mai mulţi investitori care vor să plece din piaţă. Mă refer la aceste semnale transmise de Enel, cel mai mare jucător din piaţa de energie, CEZ-ul care, de asemenea, îşi propune să iasă din piaţă- şi nu mai vorbim de Exxon Mobile care şi-a vândut filiala din România către Romgaz pentru proiectul Neptun Deep”, a mai spus Adrian Negrescu, potrivit sursei citate.
Card de energie 2023. Ajutor financiar pentru plata facturilor
În 2023, românii cu venituri mici vor primi un ajutor finaciar în valoare de 1400 de lei pe care-l vor folosi pentru plata facturilor sau datoriilor la energie.
Banii vor fi virați pe un card, denumit card de energie, în două tranșe egale, în cuantum de 700 de lei, după cum urmează:
- 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
- 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Cardul de energie este emis pentru fiecare beneficiar, nominal, prin grija MIPE, are datele de identificare și securitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este valabil pe teritoriul României și poate fi utilizat numai în rețeaua teritorială a Companiei Naţionale „Poşta Română” S.A, pentru decontarea facturilor emise de furnizorii de energie.