Fahriye Evcen și Burak Özçivit se numără printre cei mai apreciați și admirați actori ai momentului în Turcia. Cei doi frumoși actori s-au cunoscut cu zece ani, pe când jucau împreună rolurile principale în serialul Çalıkuşu. Treptat Fahriye și Burak s-au îndrăgostit și au format un cuplu și dincolo de platourile de filmare, devenind unul dintre cele mai frumoase și longevive cupluri de actori din Turcia.
Fahriye Evcen, soția celebrul actor Burak Ozcivit, petrecere de pomină, cu ocazia zilei sale de naștere
După patru ani de relație, Burak Özçivit și Fahriye Evcen s-au logodit și la scurtă vreme s-au căsătorit într-un cadru de basm, la un restaurant renumit de pe malul Bosforului, unde au avut alături rude, prieteni și mulți colegi de breaslă. După doar doi ani de mariaj, cei doi actori au anunțat că vor deveni părinții unui băiețel, căruia i-au ales numele Karan.
În anul 2022, presă turcă a scris că soții Ozcivit ar fi ajuns în pragul divorțului, însă zvonul s-a dovedit a fi fals și mai mult decât atât cei doi actori au anunțat la scurt timp că vor mai avea un fiu, care va
Pe 4 iunie, celebra actrița Fahriye Ecven și-a sărbătorit ziua de naștere în cadrul unei petreceri de pomină, organizată cu multă atenție și iubire de către soțul ei, pentru cea de-a 37-a aniversare.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
„Dragostea mea este bună… La mulți ani, copilul meu, te iubesc și te iubim!”, a scris Burak Ozcivit pe contul lui de socializare, cu ocazia aniversării soției sale.