Familiile Șirhan și Karadag, “încolțite” de răzbunătorul Kenan

Author: Lavinia Medrea

Fanii îndrăgitului serial “Melek” își vor revedea personajele preferate în ipostaze dificile, intr-un nou episod al serialului, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D.

Melek și Vildan, aflate în închisoare, fiind suspecte că ar fi făcut contrabandă cu antichități, împreună cu Halil și Mirza, resimt tot mai mult această perioada difcilă în care se află. Kenan, cel care se află în spatele întregii povești dramatice, bărbatul continuând planul de răzbunare asupra familiilor Șirhan și Karadag, este decis să meragă mai departe cu această șaradă, indiferent de consecințe.

Citește și: Seyit Ali Karadağ din serialul Melek, apariție uluitoare alături de cea mai iubită femeie din viața sa! Iată cum a fost surprins celebrul actor Mehmet Çevik în compania soției sale

Familiile Șirhan și Karadag, “încolțite” de răzbunătorul Kenan

Vestea că toți cei patru inculpati trebuie să rămână în închisoare, până la găsirea de noi probe care să le dovedească nevinovăția, va fi devastatoare pentru cele două familii, insă aceștia continua să lupte pentru semenii lor.

Citește și: Nefise din serialul Melek, apariție spectaculoasă alături de fiica sa! Celebra actrița Şerif Sezer este mândră că tânăra Deniz i-a moștenit talentul și a îmbrățișat actoria

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Defne îi duce dorul lui Omer și este îngrijorată că nu a mai primit nicio veste de la acesta, însă nici nu își imaginează prin ce situații teribile trece tânărul înrolat în armată. Omer este grav rănit și numai Gulșad, o tânăra care i-a salvat viața, îi este alături.

Dacă va reuși Omer să-și revină după incidentul armat în care a fost implicat și cum va evolua situația membrilor familiilor Șirhan și Karadag, aflați în închisoare, puteți vedea astăzi, de la ora 20:00, odată cu difuzarea unui nou episod din serialul “Melek”, numai la Kanal D.