Un copil de trei ani, din Cluj, a murit, după ce a căzut într-o groapă săpată de tatăl lui, pentru a face un beci. Copila a fost resuscitată minute bune, dar fără niciun rezultat.
Un copil de trei ani, din Cluj, a murit, după ce a căzut într-o groapă
Tragedia s-a produs ieri, 26 iunie, în jurul orei 19:00, în localitatea Finișel, comuna Săvâdisla.
Copila a fost găsită chiar de către mamă, în stare de inconștiență. Speriată, aceasta a cerut ajutorul vecinilor. Până la sosirea echipajelor de poliție, tatăl copilei a resuscitat-o.
„Din câte am înţeles a săpat acolo în spate să îşi facă beci şi s-a adunat apa. Acolo a căzut”. „A venit mama fetiţei la noi aici şi a strigat că a picat fata în apă. Nevasta s-a speriat, eu am fugit acolo, fata era dusă în casă şi tatăl ei o resuscita”, au mărturisit vecinii, conform observatornews.ro.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Manevrele de resuscitare au durat mai bine de o oră
Imediat după efectuare apelului la 112, la fața locului, au ajuns mai multe ambulanțe SMURD, echipe de medici și de paramedici, dar și mai mulți pompieri. Un elicopter SMURD de la Jibou a fost trimis, pentru a transporta copilul la spital, dacă i-ar fi revenit semnele vitale.
După ce tatăl a încercat să își resusciteze fiica, timp de aproximativ o oră, echipajele medicale au făcut același lucru, dar fără rezultat și au fost nevoite să declare decesul.
„A lucrat o perioadă scurtă, dar tot timpul era cu ea, nu a lăsat-o aşa nesupravegheată, nici pe fată nici pe copil (n.r băiat), deci nu ştiu ce s-a putut întâmpla”, „Se ocupa foarte bine de fetiţă, mama sa. Posibil neatenţia, posibil. Copiii sunt neastâmpăraţi şi dacă nu are grijă de ei, astea sunt consecinţele”, au mai spus vecinii.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și o anchetă urmează să fie deschisă și de Direcția pentru Protecția Copilului.