In intervalul 12 iunie, ora 10:00 – 15 iunie, ora 10:00, cu precădere în regiunile estice, nordice și centrale, precum și în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.
Cum va fi vremea in acest weekend
Astazi, vremea va fi instabilă. Mai ales după-amiaza și la începutul nopții, în cea mai mare parte a țării, vor fi înnorări temporar accentuate și perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii restrânse grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp.
Vremea în București
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, iar cu o probabilitate mai ridicată pe parcursul zilei și la începutul nopții, vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină.
Sambata, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, iar la munte, în regiunile estice, sudestice, nordice, în centru și local în restul teritoriului, mai ales după-amiaza și la începutul nopții, vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și posibile vijelii.
Vremea în București
Vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporare, iar cu o probabilitate mai mare dupăamiaza și seara vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.
Citeste si: Ce se întâmplă cu nunțile după 15 iunie? Uite câte persoane pot participa
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citeste si: Relaxare 15 iunie: Anunt oficial. Ce se schimba din data de 15 iunie: ce avem si ce nu avem voie sa facem
Duminica, vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar local cantitățile de apă înregistrate în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime, apropiate de cele normale pentru această dată, se vor încadra între 22 și 30 de grade, iar cele minime între 13 și 19 grade.
Vremea în București
Temporar înnorările vor fi accentuate și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică – averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor putea fi însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.