Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este celebrat la data de 26 octombrie 2024, în calendarul creștin ortodox fiind trecut alături de o cruce roșie. Această sărbătoare este considerată a doua cea mai importantă din luna octombrie, după pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Iată care sunt tradițiile, obiceiurile și superstițiile pe care creștinii le urmează pentru a se feri de rele.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir 2024
Se crede că ziua în care este prăznuit Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, reprezintă sfârșitul toamnei și începutul iernii. În această zi păstorii încearcă să își dea seama cum o să fie iarna ce vine, cu ajutorul unui cojoc. Cojocul o să fie așezat pe iarbă, în mijlocul oilor, iar dacă pe acesta se va așeza o oaie neagră, atunci iarna o să fie una bună, iar în cazul în care se va așeza o oaie albă, așteptăm o iarnă aspră.
Citește și: Ce nu trebuie să facem de Sfântul Dumitru? Acesta este sărbătorit la sfârșitul lunii octombrie
Un alt mod de o observa cum va fi vremea în perioada următoare este mersul oilor în dimineața de Sfântul Mucenic Dimitrie.
Se crede că dacă vremea va fi înnorată în ziua în care este amintit Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, atunci iarna ce se apropie va fi una aprigă și însoțită de zăpezi.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Superstiții de Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
La data de 26 octombrie 2024, când este pomenit Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, nu trebuie sub nicio formă să semănăm usturoiul, deoarece se crede că astfel atragem paguba în viața noastră pe parcursul anului ce urmează. De Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, nu este indicat să folosim pieptănul, deoarece astfel atragem în calea noastră primejdii și necazuri, potrivit antena3.ro.
Persoanele ce au împrumutat bani pe parcursul ultimelor șase luni trebuie să îi returneze pe 26 octombrie 2024, astfel încât anul următor să aibă parte de noroc și să îi meargă bine. În această zi oamenii taie coama cailor tineri, astfel încât să se asigure că aceasta o să crească mai frumoasă și mai lungă în perioada următoare.
De Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, nu este indicat să ne certăm cu cineva sau să ne supărăm pe cei apropiați. Femeile nu trebuie să coasă la data de 26 octombrie 2024, deoarece se crede că astfel nu se mai mărită niciodată.