O româncă, ce locuia în Italia cu familia ei, a murit în chinuri. Apropiații au depus plângere pentru omor din culpă, după ce au relatat faptul că ambulanța a venit abia după aproximativ trei ore. Femeia ajunsese la spital, de urgență, cu doar două zile înainte de tragedie, dar a fost trimisă înapoi acasă, deoarece, în opinia medicilor, nu avea nimic serios.
Reacția familiei Paulei, femeia din Italia care a murit din cauza unui ulcer
Paula Onofrei avea 29 de ani și locuia la Roma, unde a decis să lucreze într-un bar. Cu doar două zile înainte de a muri din cauza ambulanței care nu mai venea, aceasta a ajuns la urgențe, spunând că are dureri foarte mari de stomac.
Deși starea ei de sănătate era vizibil precară, medicii i-au spus că nu are de ce să se îngrijoreze, întrucât nu este nimic grav și au trimis-o acasă.
În noaptea dintre 22 și 23 iulie, Paula Onofrei a plecat de la muncă înainte de a-și termina tura, deoarece nu se simțea bine. Starea ei era atât de rea, încât a spus că nu mai poate lucra în acele momente.
Citeste si: Un avion cu zeci de pasageri s-a prăbuşit: cel puțin 3 persoane au murit. Unde s-a produs tragedia
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Nu au trecut foarte multe ore din acel moment și Rebecca, sora ei, a fost anunțată de către Paula că nu își mai simte membrele.
La ora 13:03, a fost sunată, pentru prima dată, o ambulanță. Operatorul a spus că va sosi imediat o ambulanță, acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care starea de sănătate a Paulei s-a agravat.Familia cere să se facă dreptate în numele Paulei
„ Vreau dreptate pentru sora mea, cer măcat atât și ca moartea ei să nu fie în zadar”, a spus Rebecca.
În acele momente, Paula nu putea să vadă, nu mai putea să vorbească, iar corpul ei „începuse să se învinețească”. Conform La Repubblica, la ora 15:29, serviciul de ambulanță a fost apelat pentru a patra oară.
„Am sunat de patru ori la 118, putea fi salvată”, a mai spus sora acesteia. „În 2022 nu este posibil să aștepți aproape trei ore pentru o ambulanță. Nimeni și nimic nu-mi va da fiica înapoi, dar vreau să știu măcar ce s-a întâmplat cu ea. Cine a greșit trebuie să plătească, fiica mea nu se va mai întoarce niciodată, dar măcar trebuie să i se facă dreptate”, a spus mama Paulei.
„Sora mea ar fi putut fi salvată, s-ar fi putut face mai mult, în schimb, a murit sub ochii mei. Vreau să știu cine este vinovat de toate astea”, a mai spus sora Paulei, în cadrul unui interviu acordat pentru FanPage.