TIna participa, fortata de parinti, la "Miss Litoral"

Nea Costel şi consoarta sa, Didona, vor cu orice preţ ca fiica lor, Tina, să participe la concursul de frumuseţe Miss Litoral, anunţat la Mamaia. Însă Tina este îndrăgostită de Dorel, un băiat timid şi gelos, care nu vede în Tina o frumuseţe de genul celor care apar pe copertele revistelor şi vrea s-o păstreze doar pentru el.

Aşadar, Tina pleacă la concurs cu inima îndoită, trimisă mai ales de ambiţia mamei.

Pe litoral sunt aşteptaţi de naşul Mielu, căpitan de cursă lungă. El şi nea Costel încearcă tot felul de tertipuri pentru a atrage atenţia preşedintelui juriului şi a soţiei lui, o fostă Miss.

Peripeţiile comice ale cuplului format din nea Costel şi naşul Mielu ne poartă pe apele Mării Negre, în Crimeea, la Ialta... Pe lângă cei doi, mai întâlnim un fost tovarăş devenit domn, care vrea să-şi impună fiica cu orice preţ şi cu un doctor specialist în chirurgie facială...

Dar Dorel dă de urma Tinei şi o alertează pe mama ei care soşeste val-vârtej pe malul mării declanşând o serie de încurcături.

Concursul are loc şi Tina, complet transformată, devine Miss Litoral. Dar, bineînţeles, cu toate tentaţiile la care este supusă o Miss, ea îl iubeşte tot pe Dorel.

  • Distribuția: Anca Ţurcaşiu, Alexandru Arşinel