Filmul accidentului din Grecia, în care doi români și-au pierdut viața, iar copiii lor au ajuns în spital și n-au aflat că au rămas orfani

Author: Lavinia Medrea

Copiii lor au ajuns în spital și n-au aflat că au rămas orfani

Sursa: Facebook Roland Schmidt

Doi părinți au decedat în fața copiilor săi, în vârstă de 10 și 12 ani, în urma unui cumplit accident care s-a produs pe autostrada care duce spre granița cu Bulgaria.

Cei patru se întorceau din vacanță, dar în apropiere de Salonic mașina s-a zdrobit de un TIR cu numere bulgare. Copiii au ajuns la spital și n-au aflat, momentan, că au rămas orfani, după ce părinții lor au murit. Şoferul de TIR a scăpat teafăr, iar acum poliția elenă încearcă să determine cauzele accidentului. 

Filmul accidentului din Grecia, în care doi români și-au pierdut viața

Filmul accidentului din Grecia, în care doi români și-au pierdut viața
[Sursa: Facebook Alina Schmidt-Coposciuc]

Tragedia a avut loc pe autostrada Salonic- Serres din Grecia. Familia se întorcea în Cluj, acolo unde locuia. Plecaseră de puțin timp la drum, iar la kilometrul 18 a avut loc tragedia. Mașina a intrat în coliziune cu un TIR.

A fost de ajuns o fracțiune de secundă ca mașina să ajungă sub roțile tirului, iar părinții să moară pe loc. Copiii au ajuns la spital, cel de 12 ani a suferit răni grave și a fost operat de urgență, iar cel de 10 ani a scăpat cu câteva răni. 

Citește și: Doi minori au condus ore întregi în Capitală și au fost pe cale să cadă în lacul Străulești

„Maşina care era practic un morman de fiare. Era un pic perpendiculară pe autostradă. Era foarte mult nisip pentru că cel mai probabil se scursese combustibil, ulei şi atunci exista pericol de explozie. În zona aceea era drumul foarte drept. Sunt doar câteva curbe, dar absolut deloc periculoase” , a declarat un martor, aflat la fața locului.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Familia parcurgea acel drum de cinci ani

Familia era din Sighetul Marmației dar locuia de mai mulți ani la Cluj, în comuna Florești. Nimeni nu înțelege cum s-a putut întâmpla o asemenea tragedie, deoarece nu era prima dată când mergeau pe acest drum, petrecându-și vacanțele în aceeași stațiune de cinci ani. Bărbatul avea 45 de ani iar femeia avea 48 de ani. 

Citește și: Accident grav în Eforie Nord! Doi tineri au fost spulberați de un skijet în timp ce se aflau pe o saltea gonflabilă

Copiii celor doi nu au aflat că părinții lor nu mai sunt în viață. Autoritățile și medicii așteaptă să vină la spital rudele rămase în viață ale minorilor, respectiv un unchi din România și un unchi din America, pentru a le da vestea.

Șoferul din Bulgaria a fost dus la poliție pentru prelevarea de probe biologice, iar acum este liber. Le-a spus că ar fi auzit o bubuitură puternică în spatele TIR-ului, iar acum polițiștii încearcă să afle cum s-a produs tragedia.