Filmul crimei din Râșnov, în care un jandarm a fost ucis prin înjunghiere încercând să-și salveze vărul. Criminalul a încercat să-și pună capăt zilelor după fapta comisă

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 27 dec 2023, 00:55

Marian a fost ucis prin înjunghiere încercând să-și salveze vărul

Sursa: Facebook Marian Radu

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în județul Brașov, un jandarm a fost ucis și alți doi tineri, printre care și un pompier, au ajuns la spital, răniți de la înjunghiere.

În urma atacului sângeros, criminalul a vrut să se sinucidă. Motivul acestei fapte groaznice ar fi fost niște datorii de acum ceva timp. Crima a avut loc la miezul nopții, în casa pompierului, în localitatea Râșnov, unde s-au întâlnit alți trei bărbați, printre care și Marian, jandarmul ucis. 

Filmul crimei din Râșnov

După ce au consumat băuturi alcoolice, bărbații au început să se certe din cauza sumei de 5.000

de euro, care reprezenta o datorie pe care pompierul nu o returnase unuia dintre cei prezenți.

Criminalul, în vârstă de 39 de ani, a plecat acasă în timpul discuțiilor pentru a-și lua un cuțit, apoi s-a întors pentru a-și face dreptate. A sărit asupra celor trei bărbați și l-a ucis pe Marian, jandarmul în vârstă de 38 de ani.

Citește și: Trei minori sunt acuzați că și-au omorât un vecin pentru a îi fura bicicleta. Bărbatul de 81 de ani a mers să taie via

Marian Radu este cel care a încercat să-l oprească pe agresor și să-și apere vărul, dar spiritul civic i-a fost fatal. Bărbatul era angajat în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din Braşov de peste 16 ani și urma să se însoare la vară. 

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Pe unul l-a înjunghiat în gât. A sărit pentru vărul lui. Era jandarm. A sărit pentru el”, a declarat un martor.

„Sunt vecinii noştri care sunt nişte oameni foarte de treabă. Sunt şocată”, a mai spus o localnică.

„Transmitem condoleanţe familiei. Un coleg care şi-a făcut datoria, treaba aşa cum trebuie. Lucra la obiectivul de la Arhivele Naţionale din Braşov”, a precizat Luiza Dănilă, Jandarmeria Braşov. 

După fapta sa, criminalul a încercat să-și ia viața

Ceilalți doi bărbați au reușit să sune la 112, deși au fost și ei răniți. Pompierul datornic a suferit câteva răni ușoare, iar un alt tânăr a ajuns la spital în stare gravă.

Citește și: Bărbatul din Bran, care și-a ucis vărul și pe soția acestuia, avea discernământ în momentul în care a comis fapta. Cei doi au fost uciși în timp ce dormeau

După ce a comis fapta, criminalul a încercat să se sinucidă. A fost dus de urgență la spitalul din Brașov, apoi transferat la Spitalul Militar din Sibiu.  „Autorul s-ar fi îndreptat către locuinţa sa, în apropierea acesteia fiind şi identificat în stare de incoştienţă, cu tăieturi în zona braţelor”, a declarat Zoltea Daniel, agent şef de poliţie.

În cauză, poliția a deschis dosar penal pentru omor pe numele criminalului.