Filmul evenimentelor de la Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, acum 5 ani

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 18 iul 2022, 18:55
În urma incendiului din clubul Colectiv au murit 65 de persoane

Pe 30 octombrie 2015 se producea unul dintre cele mai grave incendii din istoria României.

În jurul orei 22:00, în clubul Colectiv, aflat în incinta fostei fabrici Pionierul, formația Goodbye to Gravity își începea concertul. Focul a izbucnit în jurul orei 22:30, după aprinderea unor artificii. 

Un martor ocular povestea că formația era pe punctul de a-și încheia concertul în momentul în care focul a izbucnit. Incendiul s-a extins rapid, cel mai probabil din pricina buretelui care nu era ignifug.

„Vineri seara, nu aveam dispoziție și n-aș fi vrut să ies în club, dar le promisesem prietenilor că merg. Norocul nostru a fost că am ajuns târziu și am fost nevoiți să rămânem în dreptul intrării. Dacă aș fi ajuns mai devreme cu 10 minute, sunt conștient că aș fi avut timp să merg undeva la bar și aș fi putut ieși mai greu. Sunt foarte afectat de tot ceea ce s-a întâmplat.

Am intrat în club cu aproximativ cinci minute înainte să izbucnească focul. Artiștii își încheiaseră oarecum concertul și erau patru amărâte de pocnitori care se pun de obicei pe tort. Deci nu erau artificii pentru show-uri în aer liber, ci unele micuțe. Două erau amplasate jos, în fața scenei, iar două erau pe stâlpi. Și le-au dat drumul... Nu erau puse să le aprinzi cu chibritul sau cu altceva, ci erau puse pe sistem și le-au aprins din buton.

Când le-au dat drumul, pentru că nu erau poziționate foarte bine, o scânteie a sărit pe unul dintre pilonii de susținere, înveliți în burete, și a luat foc buretele acela de pe stâlp. Flăcările au urcat rapid pe tavan și au cuprins tot clubul. Inițial, nici n-a fost foarte multă nebunie(...)

Problema a fost că responsabilii de la club probabil n-au avut habar și n-au făcut nimic, au lăsat totul pornit, n-au decuplat nimic. N-a fost explozie, n-a fost nimic, doar foc. La ieșire, lumea s-a călcat în picioare, și-au rupt tricourile, gecile ca să poată ieși afară. În club erau până în 400 de persoane. Buretele ars se scurgea de pe tavan și când pica pe tine, erai gata. De asta au fost atât de mulți oameni cu arsuri.

Pe mulți i-a prins pe hol. Am unul dintre prieteni, care a ieșit un pic mai târziu, ars pe braț și pe spate de la buretele topit fierbinte căzut de pe tavan. Cei care au murit înăuntru au murit din cauza aerului foarte cald și a fumului. De când am ieșit eu din club până s-a creat îmbulzeala a trecut doar un minut și ceva. Focul s-a extins destul de repede. Ieșeau oameni cu hainele în flăcări și am trăit clipe de groază când îmi cereau apă și nu aveam de unde să le dau.

Până au venit ambulanțele a durat. Noi ne-am panicat toți și am sunat la 112, spuneam același lucru: că sunt foarte mulți răniți. Inițial, au venit două ambulanțe și când au văzut, au rămas mască, au început să sune și să mai cheme. Nici după o oră nu erau scoși toți din club, ambulanțe nu erau îndeajuns... Pompierii veniți la fața locului n-au mai avut ce să stingă, că incendiul s-a stins de la sine. Mergeam destul de frecvent în acel club.

De la scenă până la ieșire e distanță destul de mare, mai mult de 100 de metri. Clubul era plin, nu se putea înainta ușor. Chiar dacă în acea seară intrarea a fost liberă, era la fel de multă lume ca de obicei. Și erau cam aceiași oameni, că ne cam știam între noi. Veniseră doar câțiva oameni din provincie special pentru concert”, a povestit, cu lux de amănunte, un tânăr aflat în clubul Colectiv atunci când a izbucnit incendiul, citat de  ziarulring.ro

65 de morți și peste 180 de răniți

65 de persoane au murit din pricina incendiului din clubul Colectiv. Potrivit datelor oficiale, incendiul a durat numai 153 de secunde, fiind pornit la ora 22:33. Suficient să producă cea mai mare tragedie de acest gen din istoria României. A fost cel mai grav incendiu produs vreodată în țara noastră într-un club.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Totodată, incendiul din Colectiv reprezintă cel mai grav accident din țară de după 1989, depășind ca număr de victime accidentul aviatic de la Balotești, atunci când 60 de persoane și-au pierdut viața.

În afară de solistul trupei Goodbye to Gravity, rănit grav, toți membrii formației au murit în incendiul din clubul Colectiv.

Andrei Găluț, solistul Goodbye to Gravity, a avut nevoie de consiliere psihologică, el pierzându-și iubita și colegii de trupă în incendiul devastator din Colectiv.

Totodată, Andrei Găluț a suferit o operație de reconstrucție facială. Artistul nu s-a afișat în public de la tragedie, însă procurorii cer acum și audierea lui în procesul ce a urmat incendiului din Colectiv.

Incendiul din clubul Colectiv

Guvernul Ponta a demisionat

Proteste masive au fost declanșate în Capitală după incendiu, zeci de mii de persoane ieșind în stradă și cerând demisia Guvernului condus de Victor Ponta.

Victor Ponta a demisionat pe 4 noiembrie 2015, iar primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost ulterior trimis în judecată în dosarul incendiului din Colectiv.

Tribunalul București a dat pe 16 decembrie 2019 o primă sentință în dosarul Colectiv. Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, fostul edil fiind cel care a eliberat autorizațiile de funcționare pentru clubul Colectiv.

Patronii clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au primit fiecare câte 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Totodată, în primă instanță au mai fost condamnați patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, la 12 ani și 8 luni de închisoare, doi pompieri ISU care verificaseră clubul Colectiv și mai multe angajate ale Primăriei sectorului 4.

La alegerile locale din 2020, Cristian Popescu Piedone a candidat la primăria sectorului 5 și a și câștigat alegerile, devenind din nou primar de sector în București. Dosarul incendiului din Colectiv se judecă acum la Curtea de Apel, părțile implicate făcând recurs la decizia inițială.