Două femei au fost ucise de rechini lângă plajele Egiptului de la Marea Roșie, la sud de orașul Hurghada, a anunțat duminică Ministerul egiptean al Mediului.
Ce făceau cele doua femei atacate de rechini, în Egipt
Din primele informații, se pare că cele două atacuri ale rechinilor au avut loc în decursul aceleași zile, la o diferență de câteva ore.
Trupul româncei în vârstă de 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după atacul în care a murit o austriacă de 68 de ani. Ambele atacuri au avut loc la o distanță de 600 de metri unul de celălalt, în apele coastei Sahl Hasheesh.
Un turist a fost cel care a surprins cu ajutorul telefonului mobil, momentele de panică care au avut loc pe plajă în momentul în care femeia de origine austriacă a fost adusă la țărm cu o barcă pneumatică.
După ce a fost mușcată de rechin, femeia și-a pierdut un braț și un picior. Ulterior, austriaca în vârstă de 68 de ani, a suferit un infarct și a murit în ambulanță, în timp ce era transportată către spitalul Nil din Hurghada.
Cea de a doua femeie, românca în vârsta de 40 de ani, a fost găsită fără suflare la doar câteva ore de la moartea austriecei.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Cine era românca ucisă de un rechin în Egipt- Detalii cutremurătoare
Cele două femei au fost ucise de un rechin din specia Mako
Victimele nu a avut nicio șansă în fața atacului fulger. Potrivit specialiștilor, acestea au fost atacate de un rechin din specia Mako, care este considerat ca fiind unul dintre cei mai agresivi și rapizi prădători marini.
Rechinul Mako este un prădător-fulger extrem de agresiv și periculos care își va ataca prada fără ezitare chiar dacă nu îi este foame, spun cercetătorii.
Rechinul Mako poate ajunge până la 4 metri lungime și atinge o greutate de 500 de kilograme. Potrivit oamenilor de știință, această specie de rechini trăiesc în jur de 25 de ani și are o viteză de atac de 60 de km pe oră.
Ministerul de Externe din România a confirmat duminică moartea turistei românce care a fost atacată de un rechin într-o stațiune din Egipt.
Pajele, închise 3 zile
În urma dublei tragedii de pe plaja din sudul orașului Hurghada, autoritățile egiptene au emis un ordin de închidere a mai multor plaje de la Marea Roșie, potrivit surselor citate de Reuters.
Conform primelor informații, zona va fi închisă timp de trei zile, interzicând toate „activitățile pe mare”, printre care scufundări, snorkelling, windsurfing și kite.