Firul sinuciderii misterioase a Ceciliei, polițista din Buzău care și-a pus capăt zilelor. Ce a făcut înainte să apese pe trăgaci

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 01 nov 2022, 09:12

Firul sinuciderii misterioase a Ceciliei, polițista din Buzău care și-a pus capăt zilelor. Ce a făcut înainte să apese pe trăgaci

Sursa: Facebook Cecilia Chiriță

Sinuciderile și tentativele de sinucideri din rândul oamenilor legii devin tot mai dese. O polițistă din Buzău s-a sinucis înainte să plece la muncă, iar un alt polițist, din Dej, s-a împușcat în cap în fața unui coleg, fără nicio explicație.

O altă tragedie a avut loc în Buzău, unde o polițistă în vârstă de 36 de ani, care avea doi copii, s-a sinucis în propria ei casă. Femeia și-a dus copiii la școală, iar când s-a întors acasă s-a împușcat. A fost găsită moartă, ulterior, de către soțul ei, și îmbrăcată în uniforma de serviciu. 

Ce a făcut polițista din Buzău înainte să se sinucidă

Conform unor surse ale anchetei, poliţista fusese în urmă cu o seară la o petrecere cu prietenele ei, de unde a postat mai multe fotografii pe Facebook, urmând ca, acasă, să aibă o ceartă uriașă cu soțul ei, care era gelos. Și de această dată, polițista din Buzău a fost testată și declarată aptă pentru muncă.

Citeste si: Cine este Cecilia, polițista din Buzău, care s-a împușcat în cap, imediat după ce și-a dus copiii la școală. Cu o seară înainte, aceasta ar fi avut o ceartă cu soțul

Specialiștii au afirmat că numărul mare de sinucideri în rândul polițiștilor este rezultatul unor slabe teste psihologice. De asemenea, șefii sunt dezinteresați de problemele personale ale angajaților, chiar și când este vorba de depresie, care poate duce la gesturi necugetate.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Singurul lucru pe care îl fac aceşti şefi vine în defavoarea lucrătorilor, în sensul că, pentru a scăpa de orice fel de răspundere, trimit colegii pentru a fi evaluaţi la psiholog, dar nu pentru consiliere, ci pentru comportament dezaptatativ. De obicei, un astfel de control, că este un control, nu o cosiliere, nu se termină benefic pentru angajat. Deci, nici vorbă ca acel şef să ia măsuri înainte de a se întâmpla ceva, dacă vede că un coleg este abătut. Practic,

avem parte în momentul de faţă de o hărţuire profesională la locul de muncă care are mai multe cauze. Una ar fi, şi poate cea mai importantă, faptul că în momentul de faţă este un deficit foarte mare de personal. Ceea ce înseamnă că un poliţist munceşte cât pentru trei-patru poliţişti”, a declarat Gabriel Gîrniță, sindicatul Sidepol. 

Ofițerul din Dej era angajat în poliție de peste 15 ani.

Deși a fost testat și declarat apt pentru serviciu, devenise mai apăsat de gânduri de ceva vreme, spun colegii. Bărbatul se numără printre angajații batjocoriți de fostul comandant al Poliției Dej, care este anchetat, acum, de DNA pentru abuz în serviciu.

Un polițist din Dej s-a împușcat în cap de față cu un coleg

Un polițist din Dej, în vârstă de 39 de ani, a ajuns la serviciu și a încercat să se sinucidă. După ce a ajuns în sala armelor, acolo unde colegul lui îl aștepta pentru schimbul de tură, a

luat un pistol din dulap și s-a împușcat în cap de față cu celălalt angajat, care nu a avut timp să reacționeze. Glonțul nu l-a ucis, dar l-a băgat în comă și i-a provocat o leziune extrem de gravă la cap.

Citeste si: Motivul pentru care un ofițer din Dej s-a împușcat în cap în fața colegului său de muncă. Bărbatul a intrat în comă

„Leziunile pacientului sunt incompatibile cu viața, rămâne internat într-o secție de Terapie Intensivă, deocamdată la noi, la spitalul din Dej. Având în vedere starea pacientului, prognosticul este destul de rău”, a declarat medicul Alina Ștreang.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, care a vrut să-și pună capăt zilelor, a lăsat o soție și doi copii să aștepte cu sufletul la gură o veste bună de la medici.