Deși echipele medicale au intervenit rapid, copilul lui Lindsay Dewey nu a putut fi salvat.
Cum s-a produs tragedia
Lindsay Dewey, care este mamă a trei copii, a relatat cu durere circumstanțele accidentului. Micuțul Reed se juca în apropierea oglinzii și ar fi folosit un bol cu ventuză, pe care îl atașa și îl desprindea repetat de suprafața acesteia.
„Niciodată nu l-am auzit jucându-se lângă sau cu oglinda, până când am auzit-o căzând și apoi, în cinci secunde, am ridicat-o de pe el”, a mărturisit influencerița pe rețelele sociale.
În momentul accidentului, mama băiatului se afla în bucătărie și nu a avut timp să intervină înainte ca oglinda să cadă, scrie Daily Mail. Deși Reed nu și-a pierdut viața pe loc, medicii au constatat că rănile suferite, în special traumatismele cerebrale severe, i-au fost fatale.
„Nu ne-am așteptat niciodată să fie atât de grav încât să nu supraviețuiască”, a declarat Lindsay Dewey, devastată de pierdere.
În ciuda durerii uriașe, influencerița a decis să împărtășească experiența sa pentru a preveni tragedii similare în alte familii. Conștientă de faptul că poate fi judecată, Lindsay a subliniat că este dispusă să își asume criticile, dacă acest lucru înseamnă că alți părinți vor lua măsuri suplimentare pentru siguranța copiilor lor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Amândoi suntem încă complet șocați că asta ne-a luat copilul de lângă noi. Vă împărtășim asta doar pentru că nu vrem să i se mai întâmple nimănui”, a transmis ea.
Într-un mesaj sfâșietor postat pe Instagram, aceasta a adăugat: „Mami îți simte lipsa atât de tare și îmi pare atât de rău că asta ți s-a întâmplat ție, băiețelul meu perfect”.
Din ce cauză ar fi căzut oglinda peste copilul lui Lindsay Dewey
Serviciile de urgență au ajuns la locul tragediei în doar șase minute, însă rănile copilului s-au dovedit a fi incompatibile cu viața.
Lindsay Dewey a explicat că oglinda care a provocat accidentul nu era destinată montării pe perete și nu era fixată într-un mod sigur.
În mod obișnuit, în fața oglinzii se afla un scaun care împiedica accesul copiilor, însă acesta fusese mutat cu puțin timp înainte, după ce câinele familiei murdărise covorul.Povestea influenceriței a atras un val de reacții pe rețelele sociale, numeroși părinți exprimându-și sprijinul și empatia pentru familia îndoliată. Tragedia servește drept un avertisment dureros asupra importanței securizării obiectelor grele din locuință, pentru a evita astfel de accidente dramatice.