După scandalul în care ar fi agresat o fată în camera de hotel, Florin Salam a ajuns, din nou, la poliție, fiind acuzat că ar fi înșelat doi miri chiar în ziua nunții lor.
Florin Salam este acuzat de înșelătorie
Mirii de la nunta cărora a lipsit manelistul îl acuză pe acesta că i-a înșelat cu 5.500 de euro.
Cei care l-au denunțat pe artist au fost și ei prezenți, fiind însoțiți de avocatul lor. Deși nu-și mai pot recupera banii pierduți, întrucât nu au semnat un contract cu manelistul, aceștia au făcut plângere pentru înșelăciune, întrucât vor ca măcar să le fie făcută dreptate.
Florin Salam a fost audiat trei ore, timp în care soția l-a așteptat pe hol. După ce a ieșit de la audieri, nervos din cale afară, cântărețul a pornit un live pe TikTok, în care a negat cu vehemență acuzațiile care i-au fost aduse.
De asemenea, în timpul transmisiunii, artistul le-a adus în vedere internauților că, de acum înainte, nu va mai cânta la niciun eveniment fără să încheie, în prealabil, un contract, pentru a nu mai fi pus în astfel de situații, în care să fie acuzat pe nedrept.
„Care aveți nevoie de serviciile mele, vorbiți cu mine personal, ca eu să-mi asum în fața voastră tot ce înseamnă dorințele voastre... contractual. Nu există altfel de discuție de acum încolo cu absolut nimeni, decât cu contract, practic cu niște clauze.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Gata, în sfârșit lucrăm ca profesioniștii, ca să nu mai existe situații de-astea cu zvonuri și cu nu știu ce. De pierdut tot voi pierdeți, vă asigur eu, din orice punct de vedere. Și de acum încolo am să-i dau în judecată pe ăștia care nu aveți dovezi, care nu aveți probe”, a explicat Florin Salam în live.
De ce a fost Florin Salam luat pe sus de jandarmi
De asemenea, acesta s-a arătat foarte deranjat de faptul că jandarmii au venit să-l ia direct din pat: „Îmi pare rău că m-am trezit din somn de dimineață, că nu mi-am făcut somnul”.
Însă, aceștia l-au preluat de la domiciliu întrucât, deși a primit mai multe citații, manelistul nu s-a prezentat niciodată în fața legii. În acest sens, avocata lui vine cu explicații, prin care clarifică această neînțelegere.
„Pentru că a fost citat pe o altă adresă, nu unde domiciliază acum. Nu a știut, este un dosar vechi din 2019 și acum a fost efectiv prima oară când a aflat de această persoană.
I s-a adus la cunoștință o reclamație făcută de o anumită persoană și atât. Nu a dat nicio declarație, este suspect...”, spune Beatrice Comăniceanu, citată de Digi24.