” Ministerul Sănătăţii confirmă şi cel de-al patrulea caz cu Covid-19 în cadrul anchetei epidemiologice demarate”, a transmis, marţi seară, instituţia.
Persoana infectată este simptomatică şi se află în izolare. Ea va fi internată în această seară într-un spital de boli infecţioase pentru investigaţii.
Primul caz de infectare cu coronavirus în rândul angajaţilor MS a fost anunţat luni seară, fiind vorba despre o femeie, iar 12 persoane cu care ea a intrat în contact direct au fost izolate la domiciliu.
Focar de coronavirus la Ministerul Sanatatii. Al patrulea angajat a fost confirmat pozitiv
Marţi, au fost anunţate al doilea şi al treilea caz, iar seara- cel de-al patrulea.
Tot marţi, a fost realizată dezinfectarea spaţiilor din zona unde se află departamentul în care îşi desfăşoară activitatea persoanele depistate pozitiv.
Începând de miercuri, vor fi luate măsuri suplimentare: se va interzice total accesul vizitatorilor, iar jumătate de personal va fi prezent fizic în instituţie, iar cealaltă jumătate va efectua programul de lucru în regim de telemuncă.
Procesul de testare al angajaţilor continuă.
Citeste si: Focar de coronavirus la Focsani. 17 copii cu dizabilitati dintr-un centru si un angajat, depistati pozitiv
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12