Focar de coronavirus la Spitalul Judetean Timisoara. Ce se intampla cu pacientii internati

Autor: Luiza Stama

Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara a fost carantinată pentru o perioadă de 14 zile, după ce 9 asistente şi infirmiere, dar şi 10 pacienţi, cu toţii asimptomatici, au fost depistaţi cu noul coronavirus.

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a anunţat, marţi seara, pe pagina sa de Facebook, că 19 cazuri de COVID-19 au fost depistate în Clinica de Chirurgie Vasculară.

În timpul unor testări de rutină, cum facem sute pe zi în cadrul unităţii noastre tot în scopul prevenţiei, atât personalului, cât şi pacienţilor, am descoperit în după-amiaza aceasta un număr de cazuri pozitive în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară.

Este vorba de 9 asistente/infirmiere şi 10 pacienţi, toţi asimptomatici. Am testat toţi pacienţii şi aproape tot personalul”, a explicat Pătraşcu.

Astfel, a fost întrunit Comandamentul de la nivelul unităţii spitaliceşti si au fost luate o serie de măsuri.

Prima dintre ele este carantinarea Clinicii de Chirurgie Vasculară pentru o perioadă de 14 zile. Acest lucru înseamnă externarea pacienţilor negativi daca situaţia medicală o permite (dacă sunt pregătiţi sau pot fi externaţi fără a le fi afectată starea de sănătate, cu repetarea testării), transferul pacienţilor asimptomatici în spitalele suport sau externarea lor cu consult infecţionist, după
caz, cu urmărire pentru retestare.

Citeste si: Managerul Spitalului "Victor Babes" din Timisoara, semnal grav de alarma: "Ne asteptam la tsunami"! Cere raspundere penala pentru cei care sustin ca nu exista Covid!

Citeste si: Medic de la Spitalul "Victor Babes" din Timisoara: "Ii asteptam in spitale, unde avem si lumanari"

Pacienţii rămaşi internaţi în secţie vor fi monitorizaţi şi îngrijiţi de personalul medico-sanitar care a efectuat testul COVID şi care a primit două rezultate negative la interval de 72 de ore.

Până la expirarea perioadei de carantină, internările noi, de urgenţă, se fac pe secţiile clinice de Chirurgie 1, 2 şi 3.

De asemenea, managementul medical al pacienţilor şi intervenţiile chirurgicale vor fi efectuate de chirurgii vasculari (cu repetarea testelor SARS-CoV2 pentru a asigura menţinerea statusului de negativi). Secţiile de chirurgie generală vor asigura personalul mediu şi auxiliar pentru monitorizarea şi îngrijirea permanentă a pacienţilor, astfel încât calitatea actului medical să nu aibă de suferit.


Totodată, a fost începută şi se finalizează acum dezinfecţia terminală în Clinica de Chirurgie Vasculară. Aceasta va fi efectuată continuu, în condiţii de siguranţă, până la externarea tuturor pacienţilor şi stingerea tuturor cazurilor pozitive.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Sase focare de coronavirus intr-un judet. Spitalul de copii este pe lista

Citeste si: Adevărul despre Virgil Musta. Cine a fost, de fapt, tatăl medicului român care a vindecat cei mai mulți pacienți de Covid-19