Fostul soț al avocatei Elodia Ghinescu a fost găsit mort în casă, la vârsta de 45 de ani. El lucra ca agent de poliție în Brașov și era și directorul sportiv al unui club local de fotbal.
Citeste si: Descoperiri socante in Caracal: ce au gasit anchetatorii sub casa lui Gheorghe Dinca
Fostul soț al Elodiei a fost găsit mort
Ciprian Mustață, fostul soţ al Elodiei, directorul sportiv al echipei de fotbal Olimpic Cetate Râşnov şi agent şef de poliție în Braşov, a fost găsit mort în casă.
„Sincere condoleanţe familiei şi Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis cei de la Olimpic Cetate. „Tragedie în lumea sportului! Ciprian Mustață, directorul sportiv al echipei de fotbal, Olimpic Cetate Râșnov și agent șef de poliție în Brașov, a decedat, astăzi, la vârsta de 45 de ani.
Sincere condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost anunțul făcut, joi, de reprezentanții clubului, pe contul de Facebook.
Fostul soţ al Elodiei avea probleme cardiace, însă cauza morții urmează să fie stabilită, în mod oficial, după efectuarea necropsiei. Ciprian Mustață avea două fetițe.
„Fetițele lui aveau mare nevoie de el. Un tată, un coleg și un om deosebit”, a declarat unul dintre colegii bărbatului.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Ciprian Mustață a fost primul soț al Elodiei Ghinescu. Cei doi au divorțat în 2002, după care avocata s-a recăsătorit cu polițistul Cristian Cioacă, condamnat pentru că ar fi ucis-o și ar fi ascuns cadavrul. Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în noaptea de 29-30 august 2007.
„Am stat împreună patru luni, într-o garsonieră în Braşov. Apoi am hotărât să ne căsătorim. Am făcut cununia civilă la Braşov şi nunta în localitatea de unde sunt eu.
Toată această perioadă nu am avut nicio problemă. Totul s-a schimbat după ce l-a cunoscut pe Cioacă”, povestea Ciprian Mustață în urmă cu ceva timp, despre despărțirea de prima soție.