Emmanuel Macron a precizat că interesul Chinei este, la fel ca în cazul Franței, stabilitatea mondială.
Emmanuel Macron cere unirea forțelor cu China împotriva războiului
„Este necesar să ne unim forţele pentru a răspunde atât provocărilor internaţionale majore, aţi menţionat-o pe cea climatică pentru a numi doar una şi, fără îndoială, cea mai semnificativă, dar şi crizelor internaţionale precum războiul lansat de Rusia
Summitul G20 ar trebui să „reducă tensiunile, decalajele care există în mediul internaţional şi să ne permită să construim ceea ce cred că este în interesul atât al Chinei, cât şi al Franţei, adică o stabilitate reală, elemente tangibile de cooperare care să ne permită să readucem pacea oriunde s-au instalat conflicte”, a mai precizat liderul francez.
Contribuții mai trebuie să fie aduse la „asigurarea prosperităţii economice, în special pentru clasele noastre mijlocii, şi să facă acest lucru reducând în acelaşi timp emisiile (de dioxid de carbon) şi, prin urmare, câştigând bătălia pentru climă şi biodiversitate”, a continuat președintele Franței, potrivit Agerpres.
Emmanuel Macron și-a reiterat insistențele, de asemenea, asupra „dorinţei sale de a da un nou impuls reluării cooperării” cu China, îndeosebi pe linia încălzirii globale.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Xi Jinping vrea ca Franța și Europa să lucreze alături de China
Preşedintele Xi Jinping vrea, la rândul său, ca Franţa şi Europa să lucreze împreună cu țara lui pentru a întări „stabilitatea” în lume.
„China şi Franţa, China şi Europa ar trebui să procedeze astfel încât relaţia lor să se dezvolte pe o traiectorie corectă pe termen lung pentru a injecta stabilitate şi o energie pozitivă în lume”, a declarat Xi Jinping, fără să aducă în discuție războiul ruso-ucrainean.
Preşedintele Xi Jinping a mai declarat că este pregătit să „consolideze cooperarea” dintre China şi Franţa cu scopul de a „face faţă împreună mizelor globale ale securităţii energetice, schimbărilor climatice(...) şi dezvoltării durabile”.
Preşedintele Macron i-a prezentat felicitări liderului chinez și i-a urat „dorinţele de succes pentru China” după recenta realegere a acestuia în fruntea Partidului Comunist şi a ţării, relatează Digi24.