Într-un interviu acordat pentru Antena3CNN, fratele geamăn a descris cum a ajuns să afle despre tragedie și cum fratele său a încercat să își ascundă faptele plasând vina asupra lui.
Fratele geamăn al principalului suspect în cazul triplei crime din Capitală a rupt tăcerea
Bărbatul a dezvăluit faptul că, în ziua respectivă, a încercat să ia legătura cu fratele său, dar nu a primit niciun răspuns la ușa apartamentului. A observat că vizorul ușii reflecta lumina într-un mod neobișnuit, ceea ce i-a stârnit suspiciuni. În fața lipsei de răspuns și a schimbărilor vizibile, a decis să sune la 112, exprimându-și îngrijorarea că ceva ar fi putut să se întâmple cu familia sa.
„Marți m-am îndreptat către casă, în timpul acesta mă suna. Am bătut la ușă, am sunat, nu mi-a mai răspuns. Dar am văzut schimbări, schimbări, adică de stânga dreapta, ceva de genul acesta, pe vizor, fiind lumină, reflecta lumina pe vizor. Am observat că s-a și uitat pe vizor, dar n-a deschis sau n-a comunicat absolut nimic.”, a dezvăluit bărbatul pentru sursa menționată anterior.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
La sosirea echipajului de urgență, autoritățile au descoperit trei trupuri neînsuflețite în interiorul locuinței. Geamănul a declarat că fratele său, Petrică, ar fi încercat să acopere două dintre cadavrele în huse de lenjerie de pat cu fermoar. Descrierea lui a fost confirmată de anchetatori, care au găsit în locuință aceste huse utilizate pentru a ascunde trupurile.
„Individul Petrică, din interior, chiar a făcut niște acuzații, la care unul dintre polițiști: A deschis ușa și până la urmă au constatat că sunt trei trupuri neînsuflețite.
Suspectul a fost arestat preventiv
Principalul suspect a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este supus unei expertize psihiatrice pentru a evalua starea sa mentală.
Suspectul, în vârstă de 46 de ani, cunoscut pentru problemele sale psihice, este acuzat că a comis o crimă teribilă împotriva propriei familii.Potrivit anchetatorilor, bărbatul și-a ucis mama, sora și unul dintre frați folosind zeci de lovituri de cuțit. După săvârșirea acestor acte de violență, a încuiat apartamentul în care locuia cu victimele, a făcut curățenie și a încercat să ascundă dovezile crimei.