Fratele unuia dintre cei trei mineri morți în tragedia din Gorj, răpus de durere. Bărbatul s-a revoltat: „Cum să fie mort? Nu-s în stare să facă drumuri!”

Author: Lavinia Medrea

Bărbatul s-a revoltat de durere

Sursa: Captură YouTube Gorj TV

Un vehicul care transporta 25 de muncitori s-a răsturnat într-o carieră din localitatea Mătăsari, județul Gorj. În urma acestui accident au murit trei persoane, iar alte 10 au fost rănite. S-a activat planul roșu de intervenție.

Zona era neaccesibilă pentru autospecialele de intervenție, astfel că victimele au fost duse cu mijloace din dotarea carierei Jilț Sud pe o platformă betonată.

Fratele uneia dintre victime s-a revoltat

Fratele uneia dintre victime s-a revoltat
[Sursa: Captură YouTube Gorj TV]

Fratele unuia dintre cele trei victime ale accidentului din Gorj s-a revoltat atunci când a aflat că muncitorul a murit, învinuind autoritățile pentru că nu au făcut drumuri bune.

„Cum, mă, cum să fie mort? Cum să fie mort? Ce făcură, mă de atâta timp de când se întâmplă, că nu-s în stare mă, să facă drumuri? Nu-s în stare! Că dacă aveau drumuri făcute, poate trăia! Poate trăia dacă aveau drumuri făcute! Nu au! Stau în birouri, nu ies din birouri, la căldură, că-i nămol! Ei nu pot să meargă, noi putem să mergem, că suntem proştii lor! Proştii lor, să ia bani de pe urma noastră! De pe urma noastră ia bani! Stau în birouri, nu ies afară, nu fac drumuri!”, a

fost reacția fratelui minerului mort în tragedie.

Citește și: Un băiat a fost lovit de tren în zona Gării Vatra Dornei Bai. Medicii încearcă să-i replanteze piciorul

Un alt muncitor care a scăpat din ghearele morții aruncă vina tot pe conducere, șocat de evenimentul la care a luat parte.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Puteţi să întrebaţi, sunt lideri de sindicat, să vă spună cum s-au luptat, cum au făcut şi greve pentru condiţiile de muncă, pentru tot! Şi uitaţi ce se întâmplă: dezastre! E carnagiu! Gândiţi-vă că astăzi plângem colegii noştri cu care ieri râdeam. Şi poate să se întâmple şi mâine, şi poimâine. Mulţi poate nu mai speră să iasă la pensie. E greu, mulţi ne-am învăţat cu răul şi zicem că e bine. Unde să ne ducem? Asta am învăţat, asta facem”, a spus muncitorul care a scăpat cu viață.

Care a fost cauza accidentului cu mineri de la Gorj

La locul incidentului s-au deplasat trei echipaje SMURD, două echipaje pentru descarcerare, o autospecială transport victime multiple, opt ambulanțe SAJ și două elicoptere SMURD.

Martorii au declarat că mașina ar fi rămas fără frâne, iar minerii mergeau spre casă după ce tocmai își terminaseră tura. 

Citește și: „Dădui peste ceva. Nu știu ce să fac”. Finul unui primar din Gorj s-a urcat beat la volan și, după ce a omorât un om, a fugit de la fața locului

Un fost lider sindical de la Complexul Energetic Oltenia a afirmat că în vehicul existau inclusiv tuburi de oxigen, iar utilajul a derapat din cauza faptului că drumul pe care circula nu era pietriș, ci pământ îmbibat, care a făcut deplasarea mașinii grea, având în vedere greutatea acesteia. 

„Echipa de intervenţii mecanice s-a deplasat la un excavator cu tancheta, aşa numim noi maşina respectivă care s-a răsturnat. Acolo, în maşină, cu muncitorii au fost depozitate toate anexele necesare intervenţiei, inclusiv tuburi de oxigen, din cate am înţeles de la colegi. La trecerea unui podeţ, maşina s-a răsturnat. Sunt trei decedaţi, iar unul, din câte ştiu, are spatele rupt. Omul s-a angajat anul trecut şi era bucuros că are un loc de muncă. Au fost duşi la spital. E un dezastru ce s-a întâmplat. Acolo nu e pietriş, e pământ îmbibat, iar utilajul fiind greu, a derapat. Nu se ştie exact câţi oameni au fost în maşină, unii spun că 10, alţii spun că 18”, a explicat Ion Popescu, fost lider al Sindicatului Renaşterea de la  Complexul Energetic Oltenia, potrivit News.ro.

 

Taguri: