Frații Mazăre se reunesc! Alexandru Mazăre a fost eliberat condiționat

Author: Bianca Vidoi
Alexandru Mazăre
Sursa: Facebook Alexandru Mazăre

În urmă cu trei săptămâni, Radu Mazăre a fost eliberat din închisoare, iar acum, fratele acestuia, Alexandru, este eliberat condiționat.

Radu Mazăre este fostul primar al Constanței, iar acesta este cunoscut pentru petrecerile pe care le dădea la malul mării, însă toate acestea s-au năruit în anul 2015, atunci când a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și conflict de interese. În anul 2022, fratele șui Radu Mazăre, Alexandru a fost trimis în spatele gratiilor pentru trei ani în dosarul campusului social Henri Coandă, iar în anul 2024, amândoi au fost eliberați condiționat.

Alexandru Mazăre a fost eliberat condiționat

Alexandru Mazăre este fratele lui Radu Mazăre, iar acesta a fost condamnat la trei ani cu executare în dosarul campusului social Henri Coandă, în luna mai a anului 2022. Joi, 20 iunie 2024, judecătoria Medgidia a admis propunerea de liberare condiţionată a lui Alexandru Mazăre, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.

Procurorii au stabilit că în anul 2011, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a început un program de construire a unor locuinţe modulare grupate în Campusul Social “Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.

Citește și: Radu Mazăre Jr. a făcut cele mai emoționante dezvăluiri din culisele vieții sale, la „Fiță cu Adiță”, pe canalul de YouTube theXclusive! „Plângeam singur să nu fiu văzut de alții”

Alexandru Mazăre
[Sursa: Facebook Alexandru Mazăre]

Cu acest motiv, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, astfel încât Radu Mazăre să îi asigure câștigul licitaţiei pentru contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA. Suma de 175.000 de euro ar fi fost împărțită în două, astfel 95.000

de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre și 80.000 de euro în contul fratelui său, Alexandru Mazăre.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De la prima întâlnire i-am mâncat toți banii.”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis încetarea procesului penal față de persoanele implicate, motiv pentru care Alexandru Mazăre a primit o condamnare de trei ani de închisoare. Alături de această condamnare, Alexandru Mazăre a primit și o amendă de 5.000 de lei, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit confiscarea sumei de 80.000 de euro, echivalent în lei, la cursul BNR de la data plăţii și sechestrarea bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, până la concurenţa sumei de 80.000 de euro, potrivit observatornews.ro.

Radu Mazăre a fost eliberat în urmă cu trei săptămâni

Această veste aduce o nouă bucurie în familia Mazăre, după ce Radu Mazăre a fost eliberat în urmă cu câteva săptămâni. În anul 2015, Radu Mazăre a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și conflict de interese.

Radu Mazăre și fiul lui
[Sursa: Facebook Radu Stefan Mazare Jr.]

În dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost condamnat la 5 ani de închisoare în anul 2022, în timp ce a fost trimis în judecată și pentru în Dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, pentru care a primit 9 ani de condamnare cu executare în anul 2019.

În anul 2024, după 5 ani în care a stat în spatele gratiilor, Radu Mazăre a fost eliberat.